Alexandra Păun a plecat din România când abia împlinise 18 ani. A ajuns printre francezi, unde a studiat Bioinformatica, iar pasiunea pentru medicină a purtat-o peste Canalul Mânecii, în Marea Britanie, unde a făcut un stagiu la Medical Research Council.

Înainte de a pleca peste Ocean, în Canada, a mai făcut un popas în Franţa, unde a spus “Da” logodnicului său. Împreună, au ajuns la Montreal, unde românca este în cel de-al treilea an de doctorat în genetică umană. În spatele unui aparenţe fragile se ascunde o ambiţie puternică de a descoperi secretul acelor boli pentru care medicina modernă nu are acum o soluţie.

EVZ: Te-ai născut în Romania, te-ai căsătorit în Franta, ai trecut prin Marea Britanie şi apoi ai decis că ţi se potriveşte mai mult Canada. Ce poţi spune despre aventura ta de până acum? Care dintre aceste ţări ţi-a plăcut mai mult? Alexandra Păun: Am dus o viaţă destul de nomadă, până acum doi ani. Am stat patru ani în Franţa, la Lyon, unde mi-am făcut studiile universitare. În anul cinci am petrecut şapte luni în UK, pentru un stagiu la Medical Research Council, apoi am plecat în Canada pentru doctorat. În 2009 m-am căsătorit cu Dani, pe care l-am cunoscut în Franţa, în anul I. Am decis să facem nunta în Franţa pentru a fi mai aproape de toţi foştii noştri colegi de facultate care rămăseseră în Lyon după universitate.

Da, viaţa mea a fost o aventură. Nu a fost uşor, chiar deloc. Atunci când nu ştii unde o să fii anul următor, în ce ţară sau pe ce continent, nu ai cum să te faci comod undeva, nu poţi să formezi rădăcini nicăieri. Dar, aceste aspecte negative sunt prea neînsemnate, comparat cu cele pozitive.

Cei patru ani petrecuţi în Franţa mi-au deschis ochii şi mintea către lucruri şi idei la care nu aş fi avut acces în România. Apoi, faptul că am făcut facultatea în străinăte mi-a deschis multe uşi  - am putut găsi stagii şi apoi doctoratul foarte uşor, am lucrat cu mulţi cercetători renumiţi şi am cunoscut mulţi oameni valoroşi.

Franţa mi-a plăcut şi îmi place încă foarte mult. Este o ţară frumoasă, însă francezii nu sunt foarte primitori. Se ştie că sunt destul de naţionalişti şi nu sunt foarte deschişi faţă de străini. Însă, atunci când ajungi să îşi faci prieteni francezi, îşi dai seama că fiecare e diferit şi depinde foarte mult de tine viitorul acestor relaţii.

Anglia nu m-a încântat. Englezii sunt şi mai reci. Înainte de 2007 nu s-au sfiit să îmi spună că intrarea Românie în UE îi cam sperie, să nu fie „invadaţi”.

La Montreal, în Canada, mă simt ca acasă. Pentru că oamenii sunt foarte primitori, prietenoşi şi nu se pretind superiori faţă de nimeni, indiferent de ţara de origine. Montrealul este un oraş extrem de viu, multicultural. Aici găseşti de toate, de la mâncare asiatică, până la apa minerală Borsec, importată din România. Vara, străzile şi terasele sunt pline şi festivalurile gratuite sunt în fiecare weekend.

Este Canada destinaţia finală pentru tine? Aş vrea să fie. Depinde de unde îmi găsesc un loc de muncă după ce termin doctoratul.

Ai studii în bioinformatică. De ce tocmai acest domeniu? Iar acum eşti doctorand în genetica umană. Ce anume te-a atras spre aceste domenii? Am terminat facultatea de Bioinformatică în Franţa, la INSA Lyon. Este un domeniu nou, am fost a 5-a promoţie care termina Bioinfo la INSA. Am ales acest domeniu pentru că îmbina perfect matematica şi biologia (mai ales genetica), două materii care m-au atras încă din liceu. Acum sunt doctorand în genetică umană, un domeniu fascinant care îmi permite să folosesc cunoştinţele mele în bioinformatică, dar şi tehnicile de laborator.

Întotdeauna mi-am dorit să lucrez în medicina experimentală, să fac cercetare într-un domeniu legat de bolile umane şi să contribui la descoperirea unui tratament pentru bolile pentru care, actualmente, nu există un remediu, cum ar fi cancerul.

Care sunt obiectivele pe care ţi le-ai propus în genetică? În ceea ce priveşte obiectivele doctoratului meu, aş vrea să descopăr una din genele care predispune la apariţia fibrozei pulmonare în urma radioterapiei. Acesta este scopul proiectului meu.

Pe termen scurt mă concentrez pe publicarea a cât mai multor articole în jurnale de specialitate. Pe termen lung, după ce termin doctoratul, aş vrea să continui cercetarea într-un domeniu şi mai apropiat de oncologie.

Ce ne poţi spune despre cercetările tale? După cum spuneam, proiectul meu de PhD vizează decoperirea genelor care predispun unii pacienţi la dezvoltarea fibrozei pulmonare (o boală incurabilă din care se moare după 2-3 ani de la diagnostic) după ce au făcut tratament cu radiaţii pentru cancere din cavitatea toracică (cancer de plămân, cancer de sân). Suntem mai mulţi studenţi în laborator care lucram pe proiecte asemănătoare, dar fiecare studiază aspecte diferite ale bolii.

Domeniul în care lucrez avansează foarte repede şi trebuie să fim, în permanenţă, la curent cu noile metode, noile analize şi articole publicate. Citesc, în medie, 2-3 articole pe zi, din care învăţ mereu, şi aflu lucruri noi.

Petrec jumătate din timp în laborator, făcând experimente, iar cealaltă jumătate în faţa calculatorului, pe analize de bioinformatică, analizând datele obţinute din experimente.

Câţi ani de studiu mai ai? Sunt în anul trei de doctorat şi mai am încă trei ani. În Canada, doctoratul durează 5 ani, şi se aşteaptă ca studenţii să publice cel puţin trei articole în reviste de specialitate pentru a-şi putea susţine teza.

Ce îţi lipseşte cel mai mult din România? Îmi lipsesc cei dragi de acasă. Dacă aş putea să îi am cu mine aici, aş fi complet fericită!

Care este cea mai mare împlinire a ta, de până acum? Pe plan personal, mă simt împlinită că mi-am creat o familie alături de Daniel, soţul meu, un om minunat, care mă face mai fericită în fiecare zi.

Pe plan profesional, deşi parcursul meu încă acum începe, sunt mulţumită cu alegerea mea în ceea ce priveşte domeniul în care voi lucra mai departe. Faptul că voi contribui într-o măsură mai mică sau mai mare la descoperirea unui tratament pentru bolile care macină azi omenirea îmi dă o satisfacţie nemaipomenită. Evident, nu fac asta pentru propriul orgoliu, dar faptul că voi contribui la ceva important pentru omenire este un stimul intelectual important.

Ce poti spune despre comunitatea de români din Canada? Ai prieteni români cu care obişnuieşti să te întâlneşti? Comunitatea de români din Canada este foarte mare, mai ales la Montreal şi Toronto. Însă, cei cu care ne întâlnim de obicei sunt foşti colegi de la INSA, care au venit şi ei, după facultate, în Montreal.

Nu cunoaştem alţi români în afară de aceşti foşti colegi... Şi eu, şi soţul meu, suntem prieteni cu colegii de la lucru, nu am căutat neaparat să ne facem noi prieteni printre români... Care este locul preferat din Montreal? Pentru că sunt şi un fotograf (în devenire), mă atrag locurile „colorate”. De aceea, îmi place foarte mult strada Saint Denis din Montreal. Este o stradă care face parte din cartierul latin, plină de buticuri inedite, anticariate, magazine de antichităţi şi cafenele. Casele sunt în stilul specific montrealez, cu scările de fier la intrare, scările de incendiu în spatele casei şi acoperişurile colorate în roşu, mov, albastru sau galben. O plimbare de dumincă dimineaţă pe Saint Denis, un brunch la una din cafenelele cu terasa afară şi apoi câteva ore de frunzărit cărţile din librării sau admirat obiectele de decor din zecile de magazine de design interior nu au cum să nu mă binedispună.

Ce sfat ai da unui tânăr care se pregăteşte să plece din România spre Canada?Canada este o ţară cu doar 30 de milioande locuitori. Caută imigranţi. Dar oameni de primă mână, intelectuali. De aceea, procesul prin care obţii o viză este destul de complicat.

Canada este o ţară primitoare, multiculturală, este uşor să te integrezi şi nu te vei simţi inferior. Însă, pentru un licenţiat în România este mult mai greu să îşi găsească de lucru în domeniul lui în Canada pentru că diplomele din România nu sunt foarte apreciate aici la adevărata lor valoare. De aceea, cel mai bine este să faci facultatea în străintate şi apoi să emigrezi în Canada.

De asemenea, nu este posibil să pleci în Canada fără să ai un job asigurat. Ai nevoie de un work permit pentru a obţine viza şi acel work permit îţi poate fi dat de autorităţile canadiene doar după ce ţi-a fost oferit un loc de muncă.