Emisiile de CO2 ale maşinilor noi ar putea fi monitorizate de RAR

Emisiile de CO2 ale maşinilor noi ar putea fi monitorizate de RAR

Registrul Auto Român (RAR) ar putea monitoriza nivelul emisiilor de dioxid de carbon produse de maşinile noi.

Executivul lucreză la un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens, iar în expunerea de motive specialiştii au precizat că această măsură trebuie luată  pentru a respecta un regulament elaborat de Comisia Europeană, care face referire la reducerea emisiilor de dioxid de carbon la nivelul Uniunii Europene. Proiectul prevede cooperarea RAR cu Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Aceasta din urmă, ar urma să transmită Registrului, până la data de 31 ianuarie a anului următor perioadei de raportare, datele privind autoturismele noi înmatriculate în anul respectiv. Totodată, Ministerul Economiei va transmite RAR, până la sfârşitul lunii ianuarie a fiecărui an, informaţii pe anul  precedent privind procentul staţiilor de distribuţie pentru carburanţi care au posibilitatea de a furniza carburanţi E85 (combustibil format dintr-un amestec de 15% benzină şi 85% etanol), precum şi informaţii privind respectarea criteriilor de durabilitate ale biocarburanţilor introduşi pe piaţă. Actul mai obligă Registrul Auto să  transmită rezultatele monitorizării Ministerului Mediului şi Pădurilor până la data 15 martie a fiecărui an. Asta, începând din anul 2011.