Eliza Corbeanu provine dintr-o familie de juriști, mama judecător și tata procuror. Prin urmare, pe lângă pasiunea pentru citit, Eliza Corbeanu și-a descoperit încă de mică pasiunea pentru Justiție.

Eliza Corbeanu, pedepsită să stea între avocați chiar de mama ei. „În clasa a VIII-a, am motivat primul dosar”.

La început, când mama sa a lucrat ca jurist în spital, Eliza Corbeanu visa să se facă doctor.

„În primii ani de viață, până să ajung în clasa întâi, mama a fost jurist la spitalul din Mehedinți. Știam toți doctorii din spital, toate secțiile. Îmi plăcea chirurgia și Maternitatea. Știam toți copiii care s-au născut. Inclusiv când l-a născut pe fratele meu, am asistat prin geamul acela acolo... Dar, îmi plăcea Chirurgia și mă și visam doctor. Să văd bube, răni, sânge, puroi... era pasiunea mea”, a dezvăluit celebrul avocat în emisiunea „Dosare de presă”, la EvZ Play.

Ce se mănâncă în Postul Crăciunului. Nu trebuie să lipsească aceste alimente

Vești proaste pentru șoferi. Spoliați și mai rău de ecologismul UE

„Furam cheia de la laboratorul de Criminalistică din biroul tatălui meu”

A urmat pasiunea pentru justiție. Imediat după ce mama sa s-a făcut judecător, a uitat de pasiunea pentru medicină.

„Nu aveam nici bone și nici bunici, că erau departe. Așa că, după grădiniță sau după școală, părinții ne luau cu ei la serviciu. Mi-amintesc că tata avea cheile de la laboratorul de Criminalistică, undeva deasupra biroului. Și mă cocoțam acolo, furam cheia și mă încuiam în cabinetul ăla. Era senzațional! Avea poze de la cercetări la fața locului.

Îl luasem pe fratele meu și desenasem cu cretă conturul, până a venit tata... Când a văzut asta, s-a hotărât să ascundă cheia. Dar am crescut acolo, printre picioarele lor. Se împiedicau de noi. Aveau o audiere și îl rugam să mă ascund după birou să îl aud și eu cum audiezi hoții.

În spatele sălii de ședință erau câteva celule unde se țineau arestații. Și mă jucam cu fratele meu acolo. Inversam rolurile. Ba eram eu polițist și el era infractor. Ne mai și închideam”, a declarat celebrul avocat.

Eliza Corbeanu, pedepsită să stea între avocați chiar de mama ei

Eliza Corbeanu s-a îndrăgostit de meseria de avocat, dintr-un accident. O „pedeapsă” pe care a primit-o public de la mama ei. Care a vrut s-a disciplineze, în urma unei năzbâtii făcută în sal de judecată, și a trimis-o să stea „unde stau avocații”.

„Și a mai fost un lucru definitoriu. Într-o zi, înainte să intre mama în ședință, am zis să intru și eu pe unde intră ea. Și m-am așezat pe scaunul de judecător. Nu mi-a zis nimeni nimic, că mă știau. Dar mama, când a intrat, a înțepenit. Nu-i venea să creadă, îi era rușine. Ce să spună la o sală foarte mare de judecată. Lumea tăcea.

Eu stăteam acolo senină. I-am zis că mă mut pe scaunul celălalt. Și mama mi-a zis „Ieși afară! Te duci și stai acolo, unde stau avocații” Și i-am zis, „Mama, uite cuvintele astea me-au marcat mie destinul”. Ei, din ziua aia, am stat numai între avocați.

Știam toate ședințele ei. Mama are un stil mai didactic. Ei îi place să-ți explice și să te învețe. Orice a făcut în viața ei, dacă făcea o prăjitură, dacă gătea mâncare, motiva un dosar sau citea o carte, îi plăcea să împărtășească cu tine și să te învețe. Indiferent cât eram de mici.

Și mama mi-a zis „O să stai acolo, numai printre avocați”. Și acolo am stat. Îi știam pe toți. Știam toate procesele, toate părțile, procurorii, absolut totul”, a mai spus Eliza Corbeanu.

Eliza Corbeanu: În clasa a VIII-a, am motivat primul dosar

Încurajată chiar de mama sa, Eliza Corbeanu a motivat primul dosar, în vacanța de vară din clasa a VIII-a.

„În vacanțe, mama venea cu portbagajul plin de dosare acasă. Astea sunt vacanțele mele din copilărie. Și, prin clasa a opta, i-am zis eu că vreau să dau la Drept. Și mama a zis, „Bine, uite, ia dosarul ăsta și gândește-te cum l-ai motiva”.

Era o plângere contravențională, ceva cu o amendă la circulație. Respinsese plângerea, rămânea amendat clientul. Și trebuia să motivez de ce rămânea amendat. Am citit tot dosarul, am venit, i-am spus.

Aveam experiență pentru că, prin clasa a V-a, l-am rugat pe tata să mă ducă la o dactilografă să mă învețe să bat la mașină. Și băteam foarte repede. După care am vrut să învăț stenodactilografia. Și-mi punea un prosop peste degete, ca să nu văd tastele și am învățat și chestia asta.

Și-atunci mama nu mai avea nevoie de grefier ca să-și bată dosarele și le băteam eu. Și era deja un automatism: „Pentru aceste motive, în numele legii hotărăște”. Când m-am făcut avocat aveam stereotipii din astea, pe care le învățasem de la mama în toți anii ăștia. Și uneori mă exprimam ca un judecător într-o sentință, nu ca un avocat. Acum am trecut de ele.

Dar știam cam cum gândește mama și ce soluție a dat, și-am început să motivez. Nu prea i-a plăcut ei. A lăsat-o așa. A zis „Treci la următorul”. Și-am trecut la următorul, după care a văzut că merge. Și-a zis „E bine, foarte bine. Bravo!” Și-așa mi-am făcut mâna. În clasa a VIII-a, am motivat primul dosar. Și toate dosarele mamei le discutam acasă”, a povestit Eliza Corbeanu.

Eliza Corbeanu: Mama ne-a transmis un spirit al dreptății ieșit din tipare

„Au fost seri în care dădea o soluție și nu era împăcată cu ea și se zvârcolea toată noaptea. „Simt că nu e bine ce am făcut acolo”. Era seara, evident că pleca numai noaptea de la serviciu, mai ales când avea de la ședință. Dimineața, la 6.00, deschideam instanța, să se mai gândească o dată sau să modifice soluția.

Mereu a avut chestia asta. Să doarmă împăcată și să știe că, în orice circumstanță, tot soluția aia ar fi dat-o. Și asta ne-a transmis și nouă. Și eu și fratele meu avem un spirit al dreptății ieșit din tipare”, a mai spus avocatul Eliza Corbeanu.