Elena Udrea se mai gândeşte unde va candida. Ofertele curg

Elena Udrea se mai gândeşte unde va candida. Ofertele curg

Ea le-a răspuns liderilor de fi liale PDL care au invitat-o să reprezinte în Parlament judeţele lor

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turis-mului(MDRT), Elena Udrea, nu s-a hotărât încă unde va candida. Ea a ţinut să le mulţumească tuturor celor care i-au propus să aleagă un anumit colegiu pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. "Mi-au apreciat activitatea de ministru" "Vreau să le mulţumesc foarte mult tuturor celor care mi-au făcut oferte publice de a candida în judeţele lor, dar şi celor care mi-au făcut oferte informale. Toate acestea m-au bucurat foarte mult, pentru că îmi dovedesc mie că activitatea de ministru a fost apreciată de cei cu care am colaborat, primari, preşedinţi de consilii judeţene. Am convingerea că nenumăratele proiecte finalizate sau aflate în derulare pe care le-am promovat au contat pentru comunităţile pe care aceştia le reprezintă", a spus Elena Udrea. În opinia sa, propunerile pe care le-a primit demonstrează faptul că se bucură de susţinerea mai multor colegi din partid. "Pe de altă parte, este un semn că mă bucur de susţinerea mai multor colegi de partid. Tuturor acestora le mulţumesc foarte mult pentru gândurile şi lucrurile frumoase pe care le-au spus despre mine şi îi asigur în continuare de tot respectul şi consideraţia mea", a spus Elena Udrea. Elena Udrea a fost ofertată, în ultimele zile, să candideze la alegerile parlamentare de organizaţiile PDL Neamţ şi Harghita. Liderul PDL Harghita, Adrian Trif, i-a propus să intre în cursa electorală în colegiul pe care l-a trimis în Parlament pe actualul ministru de Interne, Mircea Duşa. Şi preşedintele filialei Neamţ, Gheorghe Ştefan, a invitat-o pe lidera PDL să candideze în unul din cele 11 colegii. În Bucureşti, conform unui sondaj intern al formaţiunii democrat-liberale, Elena Udrea ar avea o intenţie de vot de 38% în Colegiul 25 Bucureşti, pe care îl reprezintă în Parlament. Scorul Elenei Udrea este, din păcate pentru PDL, un caz singular în Bucureşti, unde democrat-liberali nu stau deloc bine la capitolul susţinere. Comparativ cu rezultatul obţinut la alegerile locale din iunie, se pare că această filială a mai scăzut în intenţia de vot. "Toate acestea m-au bucurat foarte mult. Este un semn că mă bucur de susţinerea mai multor colegi de partid." Blaga i-a luat apărarea: nu vede niciun motiv să nu candideze Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat recent, la România TV, că nu vede niciun motiv pentru ca Elena Udrea să nu fie lăsată să candideze în alegerile parlamentare. El a menţionat că fostul ministru are un merit important pentru nivelul mare al absorbţiei fondurilor europene pe programele gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi a punctat că nimeni nu a putut dovedi că Udrea a încălcat legea în acordarea fondurilor. "Dacă o organizaţie îi propune să candideze, ea va fi validată sau nu de electorat", a spus Blaga. Totuşi, şeful PDL i-a reproşat "o anumită aroganţă", precizând însă că nu e singura din fosta conducere a PDL care a făcut greşeli în gestionarea imaginii propri. "A apărut şi o anumită aroganţă din partea ei. Au fost greşeli şi în modul în care au fost prezentate măsurile luate şi am plătit rău de tot la locale", a spus Blaga. CITIŢI ŞI:

  • VEZI ce le răspunde Elena Udrea filialelor PDL ce au invitat-o să candideze
  • Elena Udrea, invitată să candideze şi în Harghita
  • Blaga o apară pe Udrea

Ne puteți urmări și pe Google News