Evenimentul Zilei > Actualitate > Elena Udrea: Mă aștept ca premierul să nu aibă abordări de tipul jurnaliștilor de la Antena 3
Elena Udrea: Mă aștept ca premierul să nu aibă abordări de tipul jurnaliștilor de la Antena 3

Elena Udrea: Mă aștept ca premierul să nu aibă abordări de tipul jurnaliștilor de la Antena 3

Președintele PDL, Elena Udrea, are așteptări de la membrii guvernului în frunte cu Mihai Răzvan Ungureanu să nu aibă "abordări de tipul unor jurnaliști de la Antena 3", subliniind că premierul nu cunoștea subiectul când a vorbit, recent, despre bazinele de înot la postul public de televiziune.

"Referitor la bazinele de înot, mă aştept ca membrii Guvernului, primul-ministru, să nu aibă abordări de tipul unor jurnalişti de la Antena 3. Trebuie să ştii foarte bine subiectul, altfel rişti să vorbeşti… Din ceea ce a spus (n.r. – Mihai Răzvan Ungureanu) reieşea că nu ştia foarte bine subiectul. Era normal, era de două săptămâni prim-ministru, dar tocmai de aceea trebuie mai multă rigoare, pentru că riscul este să ai abordările unor persoane care vorbesc cu rea credinţă", a spus Elena Udrea, potrivit mediafax.ro.

Mihai Răzvan Ungureanu a spus că fondurile ministerelor rezervate diferitelor proiecte, precum construcţia de piscine, vor fi reorientate către alte programe, precizând că el nu are o mare "apetenţă" pentru piscine săpate în diferite localităţi, deoarece România nu este "o ţară de înotători".
"În mandatul meu s-au licitat trei bazine de înot"

Fostul ministru al Dezvoltării a subliniat însă că nu există programe la minister şi la Guvern de construit piscine la sate. "Niciun bazin de înot nu s-a făcut la sate. Este vorba de bazine didactice sau de polo sau bazine olimpice în marile oraşe. Când am venit la minister am găsit zece astfel de bazine în fază de contractare sau plătite şi doar pentru o parte dintre ele am dat ordin de începere a lucrărilor. În mandatul meu s-au licitat trei bazine de înot", a arătat Udrea.
Președintele PDL București a mai subliniat că PDL i-a acordat o mare încredere şi un mare sprijin lui Ungureanu, pentru că guvernul Boc nu a plecat din cauză că nu a performat.
"Nu, dimpotrivă, guvernul Boc şi-a făcut treaba, a reuşit să lase România pe creştere economică, anul trecut am avut una dintre cele mai bune creşteri economice din Europa, a luat măsurile cele mai apreciate. (….) Ne-am retras toţi pentru a-i da noului premier posibilitatea de a avea o echipă neerodată, iar acum este rândul premierului să atingă obiectivele pe care acest guvern şi le-a propus şi pe care partidul le-a propus acestui guvern", a mai spus Udrea, precizând că
premierul Ungureanu va trebui să continue creşterea economică, să crească rata de absorbţie a fondurilor europene, şi să genereze în continuare locuri de muncă.
Leonard Orban să demisioneze dacă nu aduce bani europeni
Pe de altă parte, Udrea a mai spus că ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, ar trebui să îşi dea demisia dacă nu va reuşi să convingă Comisia Europeană să distribuie banii necheltuiţi de la alte programe către reabilitarea termică a locuinţelor.
"Sunt foarte multe programe la diferite ministere care nu reuşesc să cheltuiască banii europeni. Banii trebuie cheltuiţi până în 2015 şi contractaţi până în 2013. Unii n-au ajuns nici măcar să contracteze banii, cu atât mai puţin să îi cheltuiască. A fost luată decizia ca România să ceară la Comisia Europeană să ni se permită să mutăm banii de pe anumite programe către programele unde se cheltuiesc. Un program unde banii s-au cheltuit şi care a mers cel mai bine este Programul Operaţional Regional (POR), prin care făceam reabilitări de drumuri, de spitale, de cămine sociale, de infrastructură turistică…", a arătat Udrea, precizând că ea a propus ca o mare parte din banii care ar urma să fie redistribuiţi către POR să fie alocaţi pentru reabilitarea termică a blocurilor pentru că este un program foarte important .
"Iniţial, discuţia era ca banii să fie redistribuiţi în luna martie. Ca urmare, ne-am luptat şi am avut discuţii cu Comisia Europeană şi acum aflu că ministrul Orban ar fi spus că nu mai este aşa de sigur că aceşti bani pot veni. Dacă domnul Orban nu reuşeşte să convingă Comisia Europeană că aceşti bani pot veni, după mine, ar trebui să-şi dea demisia (…) De aia avem ministru pentru Afaceri Europene, ca să se lupte ca această propunere argumentată a României să fie acceptată", a spus Udrea.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: