Elena Udrea: Investiţiile în Delta Dunării trebuie continuate

Elena Udrea: Investiţiile în Delta Dunării trebuie continuate

Deputatul PDL, Elena Udrea, a cerut în Parlament, continuarea investiţiilor iniţiate de PDL în infrastructura din Delta Dunării, menţionând că Guvernul Ponta trebuie să recupereze mai multe hoteluri privatizate "pe nimic" de Guvernul Năstase "către Sorin Ovidiu Vântu şi fraţii Micula".

Fostul ministru a atras atenţia, într-o declaraţie politică în Parlament, că venirea la guvernare a USL "a produs o oprire aproape totală a proceselor de investiţii în infrastructura turistică şi de transport din zonă".

"Această stare de fapt a afectat foarte mult programele MDRT derulate în Delta Dunării. Practic, toate au fost oprite. Asta în condiţiile în care, anul trecut, s-au reabilitat şi construit aproape 100 de kilometri de drum asfaltat, s-au realizat mai multe miniporturi şi porturi şi s-au pus bazele unor circuite turistice, unul dintre cele mai importante fiind Triunghiul Mănăstirilor. Anul acesta nu a mai adus însă nimic bun pentru locuitorii Deltei, deşi ar fi trebuit încheiate mai multe lucrări şi definitivată implementarea strategiei Dunării. Această stare nefericită de fapt este, fără îndoială, rezultatul incapacităţii noii conduceri a MDRT de a înţelege nevoile turismului românesc în general şi ale Deltei Dunării în particular", a spus Elena Udrea. Deputatul PDL a făcut apel la liderii USL să acorde mai multă atenţie acestei zone. "Având în vedere că anul acesta s-au tăiat la rectificarea bugetară fonduri necesare dezvoltării turismului şi s-au blocat unele investiţii importante sau sume pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene din Strategia Dunării, ar fi bine ca şefii puterii să fie mai atenţi şi mai responsabili pe viitor. Aşteptarea mea cea mare este de la preşedintele PNL, Crin Antonescu, el însuşi venind din Tulcea", a mai spus Udrea, care crede că, în Deltă, trebuie recuperate mai multe hoteluri care au fost privatizate pe nimic în timpul guvernării Năstase către Sorin Ovidiu Vântu şi fraţii Micula. "Complexul Turistic Roşu sau Hotelul Delta din Sulina sunt doar două exemple concludente în acest sens. În timpul mandatului meu, s-a analizat intens care sunt posibilităţile exproprierii acestora şi întoarcerii lor în circuitul turistic. Este un lucru care ar trebui să fie continuat şi de noul Guvern, putând fi dovada unei schimbări de optică faţă de turism şi, în cele din urmă, chiar faţă de avutul naţional", a arătat fostul ministru al Dezvoltării."Prin această declaraţie politică, doresc să-mi exprim nemulţumirea totală privitoare la felul în care nu se mai continuă finanţările la investiţiile din Deltă, dar şi blocarea proiectelor importante pentru această zonă. Nu putem să ascundem faptul că lucrurile încep din nou să se îndrepte în direcţia greşită şi cred că Guvernul Ponta este obligat să ofere nişte explicaţii clare", a spus Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News