Elena Udrea despre campania Antenelor împotriva sa: Voiculescu îi atacă pe cei de care îi este frică
- Carmen Vintil ă
- 14 septembrie 2012, 12:20
Deputatul PDL, Elena Udrea, susţine că recenta campanie de presă orchestrată de Antene împotriva sa reprezintă dovada faptului că Dan Voiculescu este "un laş" care îi atacă pe cei de care îi este frică.
"Mi-am amintit de ceea ce l-am auzit spunând zilele trecute pe jurnalistul Ion Cristoiu: că, uitându-se pe cine atacă Antena3, vede cine sunt cu adevărat adversarii politici ai lui Dan Voiculescu şi ai USL. Aşa se explică de ce, de ani de zile, şi mai ales după alegerile prezidenţiale din 2009, am devenit principala ţintă a mizeriilor, calomniilor şi minciunilor sfruntate ale trustului lui Voiculescu (...) Iau această stare de fapt ca o dovadă că Dan Voiculescu este un laş. El îi atacă pe cei de care îi este frică. Iată de ce, odată cu declaraţiile mele din ultima perioadă, am redevenit ţinta campaniilor de presă orchestrate de Antene", a scris Elena Udrea pe blog, aceasta transmiţându-le celor care prin minciuni şi atacuri se gândesc că o pot intimida, " să se ocupe de altceva".
"Dacă nu au reuşit în atâţia ani, evident nu vor reuşi să mă sperie acum şi să mă determine fie să nu mai am curajul de a spune adevărul despre Voiculescu şi USL, fie să dau fuguţa la Antene să îmi cumpăr liniştea, aşa cum ştim cu toţii că fac alţi politicieni. (...) Rămâne un singur adevăr: Dan Voiculescu este cel care dă tunuri statului român şi, pe banii noştri, atacă statul în încercarea de a-l slăbi şi subordona. Iar toţi cei care spun adevărul despre el devin ţinte permanente ale trustului de presă, cu scopul de a le închide gura", a mai scris Udrea.
Într-o serie de emisiuni transmise de Antena 3 a susţinut că omul de afaceri Nelu Iordache este unul dintre "regii asfaltului" care s-a îmbogăţit din bani publici, acesta fiind "protejatul Elenei Udrea pe vremea când aceasta era ministru al Dezvoltării".