Egal cu Franţa, visul de aur al României

Egal cu Franţa, visul de aur al României

Fotbaliştii din echipa noastră sunt umili înaintea meciului cu vicecampioana mondială: declară că îşi propun să obţină un punct cu „cocoşii“.

Naţionala de fotbal a României pregăteşte debutul la Campionatul European - meciul cu Franţa, programat la Zürich, pe 9 iunie, va fi primul pentru tricolori în Grupa C - în cantonamentul de la Abtwil.

Ajunşi luni la amiază în respectiva localitate de lângă Saint Gall, prima noastră reprezentativă a efectuat, în seara aceleiaşi zile, primul antrenament pe tărâm elveţian. Şedinţa de pregătire, derulată pe o arenă ultramodernă, inaugurată sâmbăta trecută, a fost întreruptă brusc, după numai 25 de minute, de o ploaie torenţială. Furtuna i-a alungat pe jucători la vestiare.

După ce norii s-au risipit, iar ploaia a încetat, fotbaliştii au revenit pe teren şi şi-au continuat programul stabilit de Victor Piţurcă în faţa a doar 150 de fani, veniţi să-şi vadă favoriţii. În acest timp, antrenamentul Italiei, desfăşurat la Modling (Austria), a fost urmărit de peste 10.000 de fani, iar la portughezi s-au tăiat bilete la antrenamentul programat ieri, la Neuchatel! S-au vândut 13.000 de tichete, la preţul de 13 euro bucata!

Hitul zilei

„Ploaia căzută în luna mai înseamnă, în tradiţia românească, belşug. Chiar dacă ploaia a venit acum, pe 2 iunie, se poate considera că a picat, de fapt, în luna mai!“, i-a explicat Mircea Sandu, şeful FRF, unei jurnaliste de la agenţia Associated Press.

Căpitanul Cristi Chivu a fost mai realist decât preşedintele federaţiei: „Ploaia e bună pentru verdeaţă, nu aduce neapărat succes la fotbal!“. O stare de emoţie amestecată cu un sentiment de teamă domină atmosfera în sânul naţionalei. Românii par că-şi respectă prea mult adversarii. „Noi suntem pozitivi şi ne este foame de glorie! Un meci cu Franţa ne ambiţ ionează altfel decât unul cu Polonia, să zicem. Ştim că francezii sunt nişte superjucători. Cel mai important e să nu pierdem contra Franţei. E primul meci, deci şi cel mai important. Sunt sigur că echipa României va marca. În grupa noastră se vor înscrie, în medie, câte două goluri pe meci“, a pronosticat Marius Niculae, surpriza apărută în ultimul moment în lotul României.

Marius Niculae vrea nuntă în iulie

Atacantul de la Inverness a mărturisit că este un fan al francezului Benzema, legitimat la Olympique Lyon: „L-am urmărit la un meci de Liga Campionilor între Manchester United şi Olympique Lyon. M-a impresionat. Cred că e mai bun decât mine“.

„Săgeată“ susţine că e pregătit de prima mare încercare din carieră: „Am intrat în febra competiţiei“. Proaspăt împăcat cu familia sa, Marius consideră că aportul tatălui său este doar unul de ordin moral. La aproape 2.000 de kilometri depărtare de Bucureşti, Niculae va beneficia de o galerie formată din părinţii şi vecinii săi: „Familia mea va vedea meciurile României la televizor“. Bucureşteanul va fi încurajat la meciurile de la Euro de viitoarea soţie, Cristina Vasilescu, cu care urmează să se căsătorească în această vară.

„Am de ales între două date de nuntă. Sper s-o fac cât mai târziu, poate în luna iulie, după finala Campionatului European“, a spus atacantul de la Inverness, dând de înţeles că visează, fără s-o spună răspicat, la titlul european.

Tirul imprecis al atacanţilor

Antrenamentul de luni al tricolorilor a scos în evidenţă mai multe execuţii inexacte ale atacanţilor. Marius Niculae şi Ciprian Marica, „vârfurile“ care se luptă pentru un loc de titular în avanposturi la meciul cu Franţa, s-au întrecut în ratări la finalul şedinţei tehnice, când i-au tras la poartă lui Eduard Stăncioiu, apoi lui Răzvan Cociş, transformat în goalkeeper de ocazie.

Şuturile expediate de cei doi s-au înălţat precum zmeele, ajungând în tribună şi periclitând integritatea fizică a jurnaliştilor aflaţi în respectiva zonă de stadion. Mingile au izbit violent spătarele scaunelor din plastic, iar o bucată de pexiglas s-a rupt. Marica a reuşit să spargă o lampă de la masa presei! „E doar antrenament. Vreţi să le dăm pe toate în vinclu?“, s-a apărat Marius Niculae, încercând să justifice ineficacitatea celor care vor avea misiunea, alături de Mutu, să perforeze buturile „cocoşilor“.

Contra ar merge la cumpărături

Cosmin Contra este unul dintre cei cinci tricolori care au mai fost la un Campionat European cu România, în 2000, când alături i-au fost Bogdan Lobonţ, Cristi Chivu, Adrian Mutu şi Florentin Petre. Fundaşul dreapta aflat sub contract cu Getafe laudă în exces Franţa. „Poate vom reuşi să-i surprindem pe francezi, care sunt o echipă extraordinară“.

„Guriţă“ susţine că programul echipei naţionale până la ora jocului cu vicecampioana lumii va fi unul mai lejer, după antrenamentele intensive de la Mogoşoaia. „Vom lucra mai mult tactic decât fizic. Sper să avem timp să putem merge şi la cumpărături. De ce nu? Ştiu că aici, în Elveţia, ceasurile şi ciocolata sunt foarte bune!“.

În ansamblu, fotbaliştii tricolori au dovedit realism şi, în acelaşi timp, prudenţă. Linia generală pe care se merge în lotul României e simplă: „Să scoatem un egal cu Franţa. Apoi mai vedem!“.

Anonimi printre turişti

Cea de-a doua zi petrecută de „tricolori“ pe tărâm elveţian a îmbinat utilul cu plăcutul. Selecţionata României a efectuat ieri un singur antrenament, programat la amiază pe stadionul din St. Gall. Şedinţa de pregătire a fost una cu caracter tactic, în care Victor Piţurcă a lucrat intens cu echipa probabilă din meciul de debut contra Franţei. Din acest motiv, selecţionerul a avut grijă să blocheze orice cale de acces în stadion. După-amiaza a fost una dedicată relaxării, în afară de Chivu, Contra şi Goian - care au preferat sala de forţă -, ceilalţi fotbalişti, în frunte cu Adi Mutu, au ales complexul acvatic din incinta hotelului.

„Tricolorii“ s-au bălăcit în piscina cu valuri artificiale alături de ceilalţi turişti aflaţi în hotel, fără să fie stingheriţi în vreun fel de aceştia întrucât nici măcar Adrian Mutu, vedeta echipei naţionale, nu a fost recunoscut. Atacantul Fiorentinei a vrut să încerce unul din toboganele cu apă, însă a renunţat atunci când a observat că era monitorizat de presă. CONFLICT

Ziariştii străini, şocaţi de Victor Piţurcă

Victor Piţurcă (foto) a şocat iarăşi printr-un comportament deplasat. Selecţionerul a refuzat luni seară să discute cu presa, deşi participa la o acţiune oficială a UEFA, la care au luat parte ziarişti din mai multe ţări. Jurnaliştii străini au fost şocaţi de atitudinea antrenorului, motivată de vederea în sală a unui ziarist de la „Gazeta Sporturilor“. Buimaci, reprezentanţii presei din străinătate căutau în stânga şi-n dreapta să afle explicaţii, în vreme ce românii, deja obişnuiţi cu acest comportament antisocial, priveau resemnaţi în urma selecţionerului. Piţurcă a nesocotit normele UEFA şi riscă un avertisment sau o amendă. Cel mai grav e că tehnicianul, în loc să fie preocupat de iminentul pericol francez, apelează la şantaj în raport cu presa română. El condiţionează prezenţa la conferinţele de presă de cât de „pozitive“ sunt articolele care apar în ziarele din ţară! La antrenamentul de luni, au stat cu ochii pe români jurnalişti din întreaga lume. Inclusiv canalul de limbă arabă Al-Jazeera a avut o echipă de filmare la Saint Gall.

Ne puteți urmări și pe Google News