După 2012, protocolul de la Kyoto, negociat în 1997, ar trebui extins la un nou set de gaze cu efect de seră, recomandă climatologii care fac parte din Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice.

Protocolul impune deja unui număr de 37 de ţări industrializate să îşi reducă emisiile a şase substanţe responsabile de încălzirea climei: dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4), protoxidul de azot (N2O), hidrofluorcarburile (HFCS),  perfluorocarburile (PFCS) şi  hexafluorura de sulf (SF6).

Ultimele trei gaze, produse în totalitate prin activităţile umane, au fost folosite ca înlocuitori ai substanţelor interzise prin Protocolul de la Montreal (1987). „S-a constat însă că erau gaze cu efect de seră, chiar dacă nu interveneau în distrugerea stratului de ozon”, spune climatologul Roxana Bojariu, conducător al Grupului de Cercetări Climatice din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Ce facem după Kyoto

Ţările industrializate s-au angajat să reducă emisiile lor colective de gaze cu efect de seră (GES) cu 5,2% faţă de anul 1990, pe perioada 2008-2012. Aceste limitări variază de la naţiune la naţiune. De exemplu, Uniunea Europeană trebuie să le reducă cu 8%, SUA cu 7%, Japonia cu 6%.

Această primă fază a angajamentului va expira la sfârşitul anului 2012, iar comunitatea internaţională s-a angajat să ajungă, în decembrie 2009, la Copenhaga, la un nou acord mondial împotriva încălzirii globale, pe care a început să îl negocieze în această săptămână la Bonn.

Ultimele descoperiri

Descoperiri de ultimǎ oră, precum cele anunţate de cercetătorii de la Institutul Scripps de Oceanografie din SUA şi de la Centrul Australian de Cercetare a Vremii şi Climei, publicate în Journal of Geophysical Research, au indicat existenţa a doi noi compuşi cu potenţial ridicat de producere a efectului de serǎ: triflorura de azot (NF3) şi florura de sulfuril (SO2F2).

“Triflorura de azot este folositǎ în industria electronicǎ, la producerea ecranelor de tip LCD, iar florura de sulfuril ca insecticid”, explică Bojariu.

“În prezent, concentraţiile acestor gaze în atmosferă sunt reduse, dar rata lor de emisie este îngrijorător de mare. În plus, potenţialul lor de intensificare a efectului de seră este mare. Analize recente sugerează că, de exemplu, potenţialul florurii de sulfuril este de 4.800 de ori mai mare decât cel al dioxidului de carbon”, completează ea.

Cercetătorii au recomandat ca industria chimică să recurgă la înlocuitori ai acelor substanţe sau să găsească o modalitate prin care să recupereze gazele emise.

“Efectul de seră natural a făcut posibilă dezvoltarea vieţii pe planeta noastră” Efectul de seră desemnează schimbarea de temperatură a unei planete datorită faptului că ea are o atmosferă ce conţine gaze care absorb şi emit radiaţie infraroşie.

Radiaţie infraroşie Razele solare incidente sunt în bună parte absorbite de Pământ, mai ales la suprafaţă, iar o parte sunt retrimise în spaţiu. O parte a acestei radiaţii emise de suprafaţa încălzită a Pământului este la rândul său absorbită de gazele radiativ-active (gazele cu efect de seră) din atmosferă. În consecinţă, atmosfera trimite şi ea radiaţii infraroşii în toate direcţiile, inclusiv spre suprafaţa Pământului.

Gazele cu efect de seră încălzesc astfel atmosfera deoarece absorb această radiaţie infraroşie emisă de suprafaţa Pământului.

“Există un efect de seră natural, care sporeşte cu aproape 33° C temperatura medie globală la suprafaţa terestră, faţă de cazul în care n-ar exista atmosfera cu gaze radiativ-active (adică de la -18 ° C la 15 ° C). Efectul de seră natural a făcut posibilă dezvoltarea vieţii pe planeta noastră”, explică Bojariu.

Însă gazele radiativ-active produse de activităţile umane contribuie la intensificarea efectului de seră natural.

“Schimbarea climaticǎ  indusă de factorul uman se produce într-un interval de timp relativ redus faţă de schimbările climatice naturale care au avut loc până acum, punând sub semnul întrebării capacitatea de adaptare a speciei noastre la noile condiţii. Schimbarea climatică nu însemnă numai modificǎri graduale şi uniforme, ci şi posibilitatea declanşării unor procese cu efecte “în cascadă””, mai spune cercetătoarea.

Conţinutul gazelor cu efect de seră în atmosferă a crescut odată cu epoca industrială: •metanul ( + 140% faţă de epoca preindustrială) •protoxid de azot ( + 15%) •dioxidul de carbon ( + 30%)

Activitǎţile umane care  produc, în principal, aceste gaze sunt:

•arderea combustibililor fosili de tipul cărbunilor, petrolului, gazului natural •arderea lemnului şi a deşeurilor •procese industriale (de exemplu, de producere a cimentului) •folosirea îngraşǎmintelor chimice •transportul •creşterea animalelor

În absenţa măsurilor de control a emisiilor de gaze cu efect de seră, Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice estimează că temperatura medie de la suprafaţa Pământului ar putea să crească cu 2 grade C intervalul 1990 – 2100.