MIRCEA MARIAN: "Nu este nici o legendă vie, precum Negoiţă, nu este nici detestat de bucureşteni, aşa cum a reuşit Adriean Videanu".
Principalul atu al lui Vasile Blaga, candidatul cu ajutorul căruia PDL speră să păstreze Primăria Capitalei, este că adversarii săi sunt mai slabi decât el. PSD trece printr-o perioadă de măceluri fratricide, care nu par că se vor sfârşi vreodată. Liberalul Ludovic Orban este marcat de scandalurile din perioada ministeriatului şi de faima sa de animator al petrecerilor câmpeneşti.
Problema lui Blaga este că nu pare a fi deloc hotărât să ajungă primar al Bucureştiului. Am fost în nenumărate campanii electorale, dar nu am văzut niciodată o lansare atât de stearpă, un candidat mai blazat şi un discurs mai lipsit de viaţă. Ieri, în Parcul Titanii, secretarul general al PDL, un ardelean tipic, părea că încearcă - fără prea multă convingere - să se convingă pe el însuşi că merită să ajungă edil-şef în acest oraş de mitici. Era ca şi cum ar fi fost forţat să facă declaraţii de dragoste unei urâte de 120 de kilograme.
În 1996, de exemplu, Emil Constantinescu pornea în cursa pentru Preşedinţia României cu extrem de puţine speranţe. Dar omul s-a bătut din prima până în ultima clipă. Constantinescu, cu totala sa lipsă de charismă, se arunca pur şi simplu în mulţimile de amărăşteni, încălţaţi în şlapi, cu ciorapi împletiţi şi cu vată în urechi - să nu-i tragă curentul - care strigau: „Uite Ţapul!“. În 2004, Băsescu a avut de înfruntat imensa maşinărie propagandistică a PSD. A ajuns până şi la MTV, pentru a spune că susţine legalizarea cuplurilor de homosexuali. Pentru a mai smulge din voturile PRM, a declarat că îi va împuşca personal pe miniştrii corupţi. Şi Constantinescu şi Băsescu au fost outsideri, dar au crezut în şansa lor şi au câştigat.
Vasile Blaga pleacă, potrivit sondajelor, cu prima şansă. Partidul său este însă din ce în ce mai mare, mai gras şi mai leneş. În spatele aparentei unităţi, se află nenumărate grupuri de interese, care se urăsc între ele. Singurul punct comun al majorităţii liderilor PDL este antipatia faţă de Băsescu, deşi toţi recunosc că fără el ar fi morţi, din punct de vedere politic. Funcţia de primar al Capitalei pare a fi o pedeapsă pentru Blaga, care dorea să ajungă prim-ministru. Legenda potrivit căreia actualul secretar general al PDL ar fi un bun organizator, iar cei din partid ştiu să se mobilizeze în ultima clipă, a cam murit la alegerile pentru Parlamentul European. Sunt sedii ale unor organizaţii judeţene în care zac şi acum materialele ce ar fi trebuit distribuite la scrutinul din 25 noiembrie.
Aştept acum ca Blaga să demonstreze că într-adevăr vrea să câştige şi să schimbe ceva în acest oraş, prezentând cel puţin o echipă competitivă de candidaţi la primăriile de sectoare. Îl putem scuza, poate, pe Băsescu, pentru faptul că, în 2004, a fericit acest oraş cu personaje precum liberalul Adrian Inimăroiu. Dar Blaga nu va beneficia de nicio clemenţă dacă, la presiunile partidului sau chiar ale lui Traian Băsescu, ne va da pe mâna lui Răzvan Murgeanu sau ale fostului primar PSD Vasile Gherasim, astăzi unul dintre sponsorii PDL.