Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: Strania şi inexorabila sinucidere a presei române
EDITORIALUL EVZ: Strania şi inexorabila sinucidere a presei române

EDITORIALUL EVZ: Strania şi inexorabila sinucidere a presei române

Inutil efortul majorităţii televiziunilor de a trece peste halucinantele conversaţii dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă.

Până la urmă, publicul tot va afla sau îşi va da seama ce se întâmplă: cum a aranjat managerul Realităţii TV interviul cu Victor Ponta (iar liderul PSD ar fi spus "fac ce vreţi voi"!), cum a fost atras într-o cursă ministrul sănătăţii (Tatulici, pus de Ghiţă să-l execute pe Cseke Attila) sau cum a intervenit Vîntu în favoarea unei emisiuni realizate de Adrian Cioroianu ("e spălat, e inteligent"). Oarecum, nimic nou. Sub "managerul" Ghiţă, la Realitatea TV se întâmplă acelaşi lucru ca şi sub "patronul" Vîntu – şi anume un amestec brutal al unui golan ("tânăr", zice Vîntu cu tandreţe) în politica editorială. Nicio diferenţă faţă de vremurile în care patronul Realităţii spunea: "Nu sunteţi liberi, nene. Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi…".

Ne iluzionăm noi, cei din presă, că publicul îşi închipuie că ceea ce se întâmplă la Realitatea este un caz izolat? Că ar crede că în alte trusturi de presă ziariştii zburdă în libertate şi scriu sau spun numai ce le dictează conştiinţa? Dacă aş fi doar un consumator al informaţiilor oferite de presa română, nu aş citi un rând şi nu aş asculta un cuvânt fără să mă întreb: de ce mi se livrează această informaţie? Cine-i plăteşte? Cine vrea să mă manipuleze? Întrebări fireşti, după ce, de ani buni, cea mai mare parte a presei nu a fost nimic altceva decât un instrument în slujba unor interese politice şi economice. Şi cred că trebuie să trecem peste lozinca potrivit căreia de vină sunt doar mogulii cei răi – Vîntu, Voiculescu sau Patriciu. Cei tineri, în frunte cu Ghiţă, se dovedesc a fi mai răi, mai lipsiţi de scrupule, mai intruzivi. În umbra mogulilor a crescut o generaţie tip Dinu Păturică. Cazul lui Victor Ciutacu, redactor-şef la "Jurnalul Naţional", mi se pare exemplar. Omul are BMW, recunoaşte că ar câştiga mii de euro pe lună, dar stă într-o locuinţă socială, care ar trebui să fie ocupată de bătrânii evacuaţi din case sau de persoane cu handicap. Plăteşte către statul român o chirie cu puţin peste 30 de euro pe lună. Probabil că o mare parte din subalternii săi, care au un salariu sub 2.000 de lei, locuiesc în apartamente închiriate cu 150-200 de euro. Orice om de bun-simţ, prins într-o asemenea situaţie, ar fi evacuat locuinţa socială imediat şi şi-ar fi găsit o casă pe piaţa liberă. Ciutacu are bani să şi-o cumpere sau să o închirieze. Dar, dimpotrivă, redactorul-şef al "Jurnalului Naţional" anunţă că nu pleacă din locuinţa socială până când statul nu-i oferă alt apartament. Spun că acest caz este exemplar nu numai pentru că se dovedeşte o dată în plus că ziariştii români sunt şi corupţi, şi obraznici, dar şi pentru că arată cum gândeşte această specie. Impresia mea este că Ciutacu chiar crede că i se cuvine o casă dată de stat (presa anilor ’90 este plină de poveşti despre alţi jurnalişti înstăriţi care au primit locuinţe sociale). Nici lui Bogdan Chirieac nu i s-a părut nimic anormal să se folosească de statutul său de ziarist pentru a promova un consistent contract al fostei sale firme cu statul român. Iar Andreea Creţulescu continuă să se prezinte drept "moderator" (DEX: "factor care moderează") al unor emisiuni televizate după ce a lucrat pentru Mircea Geoană în campania electorală.

Aş putea să-mi apăr profesia şi să spun că nu toţi ziariştii sunt pătaţi. Că s-a creat un sistem perveres de selecţie, care-i promovează în prima linie doar pe cei şantajabili şi/sau controlabili. Că procentul celor corupţi este relativ mic în comparaţie cu numărul mare de jurnalişti care continuă să-şi facă meseria în mod cinstit. Dar cine ne mai crede? Este pentru prima oară când un sondaj – mă refer la cel efectuat de CURS la sfârşitul lui martie – arată că încrederea în media a scăzut sub 50%. Trendul este descrescător. Se apropie alegerile, iar cea mai mare parte a presei se luptă să înhaţe cât mai mulţi bani de la politicieni, nu să evite repetarea (şi repararea) greşelilor din 2009. Cât de jos va ajunge această meserie? Şi nu mă refer doar la încrederea populaţiei…