Mircea Marian: „Istoria generalului Voicu, mafiotul obez cu privire porcină, vine la momentul oportun pentru cei care l-au votat pe preşedintele Băsescu.”

Mulţi erau cam turtiţi după alegeri, când au văzut cum se umple guvernul de personaje precum Oprea şi Udrea. Acum, toţi cei care au mers pe mâna lui Băsescu pot spune: vedeţi ce dezastru s-ar fi produs dacă Mircea Geoană era preşedinte, iar omul lui Vanghelie şi Hrebenciuc punea mâna pe Interne?

O perspectivă relativ corectă, chiar dacă Crin Antonescu se jură că Voicu nu ar fi fost ministru în cabinetul Johannis. Poate că Antonescu nu a aflat încă de relaţia dintre procurorul din Sibiu şi socrul lui Johannis... Eu cred însă că trebuie să trecem dincolo de istoria sterilă al lui „Şi dacă...”.

Este adevărat, în ultimii ani, istorici serioşi scot bani buni din cărţi în care discută ce s-ar fi întâmplat dacă, de exemplu, perşii i-ar fi bătut pe greci, la Salamina. Sau dacă Hitler n-ar fi făcut prostia de a-i lăsa pe englezi să evacueze plaja din Dunkerque. Dar acum, astfel de jocuri ale imaginaţiei nu ne ajută la nimic. Poate doar să-i facem pe alegătorii PSD să se simtă un pic vinovaţi.

Întrebarea corectă, la care ar trebui să găsim un răspuns, ar fi: „Cum reuşim să evităm ca un personaj ca generalul Voicu să ajungă vreodată să controleze justiţia din România?”. Publicul ar trebui să treacă dincolo de show-ul dezvăluirilor din dosarul DNA. În fond, chiar este o surpriză pentru dumneavoastră că Iliescu, Vanghelie şi Hrebenciuc au creat şi folosit personajul Cătălin Voicu?

Acum, presiunea ar trebui direcţionată către legiferarea unor mecanisme prin care să se evite ca clonele lui Voicu să mai cheme la ordin judecătorii de la Înalta Curte, să aibă oameni infiltraţi în serviciile secrete şi să dea indicaţii poliţiştilor. Prima instituţie care ar fi trebuit să reacţioneze era Consiliul Suprem al Magistraturii. Un membru al CSM şi doi judecători de la Înalta Curte erau prieteni de cârciumă cu Voicu.

Toţi justiţiabilii din această ţară au citit, probabil, stenograma în care judecătorul Costiniu spune că îi „tremură mâinile şi nervii” de supărare că omul de afaceri Căşuneanu a pierdut un proces, deşi el, Costiniu, a făcut „tot ce s-a putut”. Justiţiabilii au început deja să ceară recuzarea lui Costiniu, invocând lipsa de credibilitate. Dar CSM a reacţionat tardiv şi fără entuziasm, pornind abia acum mecanismele înţepenite ale inspecţiei judiciare.

Costiniu şi Jipa continuă să împartă dreptatea, deşi corect ar fi fost să fie deja suspendaţi. Nici Ministerul de Interne nu se grăbeşte să lămurească situaţia legăturilor lui Cătălin Voicu în interiorul acestei instituţii. Din interceptările Parchetului rezultă că Mihai Călinescu, adjunct al Inspectorului General al Poliţiei Române, îl ajuta pe Voicu să „instrumenteze” dosarul unui om de afaceri, Mihai Locic.

Cred că sunt vreo câteva mii de oameni care lucrează în MAI doar pentru a stârpi corupţia din interiorul instituţiei - DGA, DGIPI, departamentul de control - şi nimeni nu ne-a edificat care-i relaţia dintre Voicu şi poliţistul Călinescu. Sau cu Dan Bucur, comisar-şef şi director al Direcţiei de Investigare a Fraudelor, în subordinea căruia se afla poliţistul care se ocupa de dosarul Locic. Sau dacă este adevărat că omul lui Vanghelie, generalul Voicu, infiltrase vreo 30 de oameni în DGIPI.

Într-o ţară normală, ministrul de interne ar fi anunţat o anchetă internă şi i-ar fi suspendat, până la clarificarea situaţiei, pe toţi colaboratorii lui Cătălin Voicu. Blaga nu a avut însă, până acum, nicio reacţie. Să nu lăsăm ca acest scandal de corupţie să rămână un simplu foc de artificii, un inutil exerciţiu de a blama nenăscutul regim Geoană. O săptămână de talk-show-uri aprinse, după care se va lăsa tăcerea.

Să nu se întâmple ca, în 2014, să votăm întrebându-ne: cine este candidatul în spatele căruia se ascunde un alt Cătălin Voicu? Sau poate că în umbra fiecărui candidat la funcţia de preşedinte al României se află un asemenea personaj?