EDITORIALUL EVZ: Sfârşitul unei idile. S-a întors Băsescu
- Adam Popescu
- 3 septembrie 2008, 03:00
Mircea Marian: "După luni întregi în care a menajat cabinetul Tăriceanu şi a alimentat speculaţiile privind o posibilă împăcare cu liberalii, preşedintele Traian Băsescu pare să-şi fi revenit".
Ieri, într-un discurs ţinut în faţa diplomaţilor români, şeful statului a arătat că guvernul nu a reuşit să atragă niciun euro din fondurile europene de 5,5 miliarde de euro destinate refacerii infrastructurii României. „Ţine de incompetenţă“, a explicat Băsescu. El a mai acuzat executivul că nu numai că nu reuşeşte să îndrepte criticile Comisiei Europene, dar, prin acţiunile sale, „atacă lucrurile pozitive“ din raportul referitor la starea justiţiei.
Aceasta este atitudinea pe care eu o aştept de la omul care conduce România: să spună lucrurilor pe nume! Mă săturasem de personajul molâu în care se transformase Băsescu, în speranţa că îi va convinge pe cei de la PNL să se alieze, după alegeri, cu PDL. Şi cine poate spune că, pe fond, preşedintele nu are dreptate? Aproape că nu a fost zi, în vara aceasta, în care presa să nu fi relatat despre traficul infernal de pe ruta Nădlac-Sibiu. Aceasta face parte din culoarul patru pan-european şi, teoretic, s-ar găsi finanţare europeană pentru cea mai mare parte a unei autostrăzi care să ducă de la graniţa cu Ungaria la Piteşti. Guvernul PNL nu a reuşit să termine, cel puţin, studiile de fezabilitate. În loc să caute bani pentru cofinanţarea autostrăzii, executivul a preferat să cumpere voturile bugetarilor şi ale pensionarilor. În 2004, când FMI-ul stătea pe capul nostru, salariile bugetarilor consumau 4,9% din PIB. Acum, ele înghit 7% din produsul intern. Iar pentru finanţarea pensiilor majorate, guvernul se pregătea să transfere 1,3 miliarde de lei noi de la bugetul de stat la cel al asigurărilor sociale. Aceasta în condiţiile în care, ieri, premierul Tăriceanu se lăuda cu intenţia de a aloca 6% din PIB pentru infrastructură.
Sunt convins că noua şarjă a lui Băsescu împotriva guvernului liberal îi va întrista pe numeroşi lideri ai PDL, care-şi împart funcţiile din viitorul guvern. Să ne aducem aminte ce tristeţe a fost în acest partid în momentul în care premierul Tăriceanu i-a dat afară din Palatul Victoria pe miniştrii democraţi. Mulţi dintre democrat-liberali s-ar dezice de Băsescu de dragul unei coabitări, la guvernare, cu cei de la PNL. Pe de altă parte, de ce ar trebui preşedintele să ducă în spate acest partid, care face gafe după gafe? Ieri, la mai puţin de trei luni după coalizarea, la Bucureşti, cu partidul lui Becali, oamenii lui Boc l-au reconfirmat pe Vadim Tudor în funcţia de vicepreşedinte al Senatului. Toată campania electorală, cei de la PDL se vor chinui să explice electoratului lor - în mare parte provenit din cei care au simpatizat cu cei din Piaţa Universităţii - de ce s-au aliat cu PRM. Răspunsul este simplu: pentru două posturi de secretar al parlamentului, adică pentru o maşină, o secretară şi un birou mai mare pentru nişte lideri ai partidului.
Pentru actualul preşedinte, un astfel de partid ar putea constitui o piedică, la alegerile prezidenţiale din 2009. Cu PDL la guvernare, şeful statului va fi nevoit să-şi emasculeze propriile porniri critice. Pentru ca Băsescu să fie reales, o coaliţie PSD-PNL ar fi aproape perfectă.