Consultându-i parcursul profesional şi politic nu se poate spune că Mihai Răzvan Ungureanu este un neica-nimeni, un politruc aruncat de Traian Băsescu pentru 8-9 luni în fruntea guvernului, ci se poate întrezări o mişcare strategică mai amplă. S-a vorbit despre faptul că actualul prim-ministru poate fi soluţia pentru alegerile prezidenţiale din 2014, că va reintra în politică, de partea PDL, a unei coaliţii a partidelor de dreapta, sau că va sfârşi precum Mugur Isărescu, o eternă speranţă a politicii româneşti care n-a confirmat aşteptările.

Toate premisele sună bine, dar ce ne facem cu sistemul clientelar care domină politica românească de cel puţin 20 de ani?! Cum se va descurca Mihai Răzvan Ungureanu în hăţişul de interese care leagă filiale de partid de conducerea deconcentratelor, în legăturile oculte dintre soţi, cumnaţi, fini şi bugetul de stat? Pentru că adevărata încercare stă nu în continuarea procesului de reformă, un atribut clar favorabil fostului premier Emil Boc, unde guvernul pe care-l conduce nu va mai putea face mare lucru, ci în ruperea ritmului. Ruperea ritmului în politică poate fi asemuită unei curse de maraton, în care câştigă cel care impune, pe final, viteza alergării. Un maratonist bun este considerat cel care termină cursa, dar de câştigat câştigă cel care rupe ritmul. Cam aşa poate fi sintetizată poziţia noului prim-ministru.

L-am urmărit stabilind programul tuturor funcţionarilor din admi­nis­traţia centrală de la ora 08.00 – 16.00, o măsură de disciplină necesară, dar şi în cazul demiterii directorului Transelectrica, Horia Hăhăianu. Marţi acesta şi-a dat demisia de onoare la solicitarea premierului, joi ne-a anunţat că se gândeşte să o retragă pentru că ea, de fapt, nu produce efecte juridice. Nu vreau să stau să analizez cât de stupid este acest domn director care-şi dă demisia de onoare, după care ne anunţă că nu mai are onoarea, ci vreau să gândesc din perspectiva ruperii de ritm.

Mihai Răzvan Ungureanu este prim-ministru într-un guvern format, în majoritate, din oameni tineri, politicieni din linia a doua a PDL, cu alte cuvinte conduce un guvern în care el este personajul politic cel mai important. O mare oportunitate, dar şi o capcană ascunsă. Pentru că nu are timpul şi spaţiul necesar să construiască o bază de autoritate politică şi personală, Mihai Răzvan Ungureanu va avea fiecare mişcare analizată în detaliu. Bătălia sa va fi zilnică, mass-media nefiindu-i un aliat, iar nerăbdarea românilor, cel mai puternic adversar. Românii nu mai au răbdare să vadă fiţele unui Hăhăianu, pus în funcţie de vreun giga-preşedinte de filială, nu mai au răbdare să asculte explicaţiile lipsei de coordonare între prefect, primar şi troienele care le-au acoperit casele.

Mi-aş dori ca în momentele în care citiţi acest editorial, "Evenimentul Zilei" să conţină şi ştirea că domnul Director a plecat. Pentru că Primul-Ministru al României are autoritate, pentru că în Guvernul României deciziile sale sunt respectate, iar interesele, altele decât cele de stat, nu au mai avut nici un cuvânt de spus. Dacă nu s-a petrecut acest lucru, rămâne să ne uităm pe geam, să vedem albul zăpezii şi să ne spunem în sine noastră că nu s-a întâmplat nimic! Din nefericire…