Horia Ghibuţiu: „Din închisorile noastre se evadează legal şi pentru un nas înfundat. E un simptom al românitei, de care ne-am contaminat la porţile Orientului şi ne-am îmbolnăvit grav în comunism“.
Mai întâi cu o profesională curiozitate, apoi cu o crescândă indignare şi, în final, cu o profundă lehamite, am cercetat felul în care poate scăpa un ucigaş dintr-o închisoare fomânească, poreclită, într-o enormă băşcălie, de maximă securitate. Îngăduiţi-mi să mă antepronunţ. De fapt, ştiam răspunsul: Gorbunov a fost lăsat liber exact ca Hayssam.
Cu toate acestea, am abandonat prejudecăţile şi m-am aplecat asupra informaţiilor cu care am fost bombardaţi pe toate canalele. Astfel, am aflat că se pot da trei sentinţe distincte în trei dosare care au acelaşi obiect şi concluzii medico-legale absolute similare. Că la Tribunalul Dolj şi la Parchetul Tribunalului Dolj, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a constatat probleme grave, iar procurorul general a sesizat Inspecţia Judiciară a CSM. Şi, relevant pentru chestiunea în cauză, toate acestea s-au întâmplat la Craiova, unde judecătorii, atunci când nu-şi maltratează copiii şi agresează grefiere, eliberează din arest interlopi care taie oamenii pe stradă.
Impresia că sunt luat de fraier la preţde matineu, ca orice om care crede în dreptate fără să fie obligat să stăpânească toate chichiţele judiciare, a devenit însă certitudine în momentul în care directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a anunţat că, iniţial, Serghei Gorbunov suferise de nevralgie intercostală, lumbago cronic şi furunculoză. Cum n-a ieşit rezultatul scontat, a fost invocat glaucomul. Cu care a mers atât de bine, încât dus a fost. Şi a fost nevoie, hăt, de luni bune până să se prindă cineva că infractorul a uitat să revină în locul în care i se contabilizează orice migrenă vindecabilă doar dincolo de gratii. Din închisorile noastre se evadează legal şi pentru un nas înfundat. Dacă pare că exagerez, rog să fie luate în considerare cazurile reale în care s-a ieşit din cauza claustrofobiei sau din pricina atrofierii glandelor genitale masculine. În acest ritm, nu e departe ziua în care unor infractori deosebit de periculoşi le va fi redată libertatea doar pentru că suferă de vertij, melancolie şi acnee, care nu puteau fi invocate ca argumente nici pentru mama, dacă aşfi vrut să chiulesc întro zi de la cursurile de liceu. Darmite pentru onoratele instanţe din Craiova!
Adevărata boală, indiferent câte comisii se vor face pentru a elucida fenomenele paranormale care siluiesc legea în Dolj, e craiovita cronică. Iar simptomele sunt şmecheria, corupţia, iresponsabilitatea, furtul propriei căciuli, miserupismul. Dacă îngăduiţi extrapolarea, craiovita e o formă acută de românită, ce afectează şi justiţia, şi ordinea publică, şi sănătatea, şi educaţia dintr-o ţară care s-a contaminat la porţile Orientului şi s-a îmbolnăvit grav în deceniile de comunism.
Românita pare o boală fără leac. Sper, fără să ştiu şi cum, că poate fi învinsă. În niciun caz însă nu vom da semne de însănătoşire câtă vreme va conta mai mult boala, reală sau imaginară, a unui om decât faptul că a luat o viaţă. Dacă se vor găsi câţiva ţapi ispăşitori şi nu va fi denunţat sistemul după cazul Gorbunov, vom demonstra că ne e bine ca bolnavi.
Citiţi şi:
Recomandările noastre
