EDITORIALUL EVZ: Ranjetul hienelor

EDITORIALUL EVZ: Ranjetul hienelor

Grigore Cartianu: "Impotriva Monicai Macovei s-au coalizat ieri toti praduitorii tranzitiei - de la Iliescu la Vadim, de la Voiculescu la oamenii lui Patriciu."

Parlamentul Romaniei a mai pus o caramida la opera sa de capatai: razboiul total impotriva propriului popor. Alesii neamului au aratat ca nu se sfiesc sa umble cu jungherul la brau, ca niste talhari la drumul mare. Iar daca interesul le-o cere, nu se complica prea mult: taie beregate precum personajele primitive puse in miscare de Mel Gibson in „Apocalypto”.

Nu va mirati: votantii de ieri sunt aceiasi senatori care n-au avut niciodata rusine sa-si traga pensii nesimtite, fara nicio legatura cu vechimea in munca ori cu contributia la fondul de pensii. Pur si simplu, baga mana pana la cot in buzunarele noastre.Sunt aceiasi parlamentari care inventeaza asociatii de prietenie cu toti ciudatii pamantului, doar pentru placerea de a se deplasa „in interes de serviciu” - tot pe banii nostri! - in paradisuri exotice.

Sunt aceiasi profitori care, desi se ineaca in bani, nu se simt bine daca nu-si plimba fundul cu masini luxoase cumparate, evident, tot cu banii nostri. Sunt aceiasi „aparatori ai democratiei” care deseori voteaza legi antidemocratice, numai bune sa ne dea Europa in cap cu ele.

Sunt aceiasi demnitari care-si ascund faptele penale ori apucaturile de primate in spatele imunitatii parlamentare. Cand s-a citit rezultatul votului din Senat - 81 de voturi impotriva Monicai Macovei, 46 in favoarea ei -, o tara intreaga a asistat la ranjetul respingator al haitei de hiene iesite la vanatoarea de seara.

Ati vazut coltii hulpavi ai lui Voiculescu? Ori urletul turbat al lui Vadim? Cei doi praduitori si-au unit aplauzele cu vicleanul bolsevic Ion Iliescu si cu aghiotantul acestuia, Mircea Geoana, sub privirile vesnic complice ale batranei cocote politice Nicolae Vacaroiu, prezidentul sedintei. Iar dintr-un alt colt al salii le-au facut cu ochiul, satisfacuti, bravii liberali care au muscat cu pofta din ministrul doborat in tarana.

Ce bine i-a stat PSD-istului Iorgovan alaturi de PNL-ista Norica Nicolai! El e campion al violarii legilor de tot felul, indiferent ca se afla la volan ori in roba de avocat. Ea a devenit celebra cand si-a adus o rubedenie sa se joace de-a votul in Parlamentul Romaniei, transformand institutia intr-o sala de jocuri mecanice: mai bagi un leu, mai tragi o data. Aceeasi vajnica liberala avea toate motivele „doctrinare” sa voteze alaturi de gasca PSD-PRM-PC, dat fiind ca in trecut si-a facut plinul la pompa lui Patriciu. Cum care Patriciu? Cel care are ceva probleme cu justitia Monicai Macovei!

Mesajul haitei catre ministrul neascultator a fost clar: mai, femeie, ti-am spus sa te potolesti! Daca n-ai inteles, ce sa-ti facem? Iar Monica Macovei, da, este vinovata! Vinovata pentru ca a ales sa se comporte ca un ministru, nu ca o sluga politica. A dat liber procurorilor sa deschida dosarele, desi hienele le-ar fi vrut inchise.

A devenit tot mai apreciata de catre oficialii europeni si de catre cei americani, dar s-a pus rau cu praduitorii carpatini. Vai de tara in care hienele fac legea! Dar va veni ziua cand toti vor plati pentru faptele lor!

Ne puteți urmări și pe Google News