Ioana Lupea: "Obamamania a atins România ca ţicneală a politicii."
La ora la care, în America, mitul este scuturat de pene şi sclipici, consultanţi băştinaşi modelează pastişe ale preşedintelui american. În colecţia de obami mioritici avem, deocamdată, un Obama numit de un alt admirator al lui Obama „prostănac”. Un Obama - Crin, căruia i-a fost plăsmuită o clonă, un Obama avant-la-lettre cu o trecere scurtă şi glorioasă prin Cartea Recordurilor la cârnaţi. Un Obama „care este” revelat într-o după-amiază electorală locuitorilor din Găneasa, judeţul Olt. Şi un principe Obama, apartinic şi antisistem, ieşit din laboratorul politic tainic al lui Dinu Patriciu, care nu-şi asumă creaţia. „Cine este adevăratul Obama” cere o clarificare, asemenea misterului de mică publicitate al „adevăratei mame Omida”.
Trei dintre imitatorii lui Obama candidează la preşedinţia României. Primul, Mircea Geoană, susţine public că nu ne trebuie un Obama de România, dar face eforturi să obţină o poză din Biroul Oval, cu el însuşi şi preşedintele Statelor Unite. În speranţa că duhul lui Obama se va pogorî asupra lui în acea clipă magică a strânsului formal al mâinilor, şi-l va face printr-un miracol, preşedintele României. Liderul contestat al PSD îl confundă pe Obama cu zâna cea bună care-l va transforma din broască în prinţ. Despre cel de-al doilea, Crin Antonescu, s-au spus lucruri nemaipomenite. Marele obamist Relu Fenechiu ne-a comunicat că noul lider liberal este „visul american transpus în România”, plecat de jos şi ajuns sus. Pentru a-i întări profilul, lui Crin Antonescu i s-a dat ca ajutor un Obama cu priză la electoratul rural sau ruralizat, să compenseze prin neoaşisme, neologismele „nobilului intelectual”. Este vorba despre Sorin Oprescu, susţinător public al lui Crin Antonescu şi mai nou prezicător de cutremure catastrofale. Patriarhul postcomunismului Ion Iliescu l-a binecuvântat deja pe Crin Antonescu ca „adevăratul Obama”.
Principele Radu „energie vie” a primit buletin de Obama direct de la una dintre fostele consiliere de campanie ale preşedintelui american. Betsy Myers şi-a oferit ajutorul, benevol susţine Radu Duda, care ne lămureşte că va avea o campanie asemănătoare, din multe puncte de vedere, cu cea a lui Barack Obama.
De unde această inflaţie de obami? Ne putem gândi că există un studiu temeinic şi supersecret făcut de specialişti din care reiese nevoia românilor de un Obama. Numai că, între tătucul Vladimir Putin şi ultraliberalul Barack Obama, românii l-ar alege sigur pe primul. Nu se impune decât o singură concluzie: Obamamania s-a născut în politica noastră din lipsă de inspiraţie. Pentru că nu a fost găsit un nume mai bun pentru „schimbare”, cuvânt tocit la fiecare rând de alegeri, i s-a spus Obama. Nici unul dintre candidaţii care-şi revendică titlul nu are nicio legătură cu originalul. Dar, pentru a face păcăleala credibilă, consultanţii băştinaţi ai politicienilor români încearcă să rupă fiecare câte o bucăţică din echipa de campanie electorală a lui Barack Obama. Ca şi cum consilierul lui Obama ar garanta fotoliul de preşedinte.
CITIŢI ŞI:
Patriciu îl laudă pe „romanticul” Duda Principele lui Patriciu vrea să fie preşedinte