MIRCEA MARIAN: "Vin încă patru ani grei pentru această capitală sufocată de trafic, mizerie şi câini vagabonzi."
Este aproape indiferent cine va câştiga primăria, pentru că edilul-şef va fi tot un politruc aflat doar în căutarea unei trambuline care să-l ducă, mai devreme sau mai târziu, la Cotroceni sau la Palatul Victoria. Din experienţă ştim ce înseamnă asta: tot efortul pus pe claxon, bani sifonaţi din bugetul public pentru viitoarele campanii electorale şi indiferenţă la orice problemă a bucureştenilor, în măsura în care presa nu se autosesizează şi nu face scandal.
Situaţia maidanezilor este exemplară. Cât a existat o presiune publică, s-au găsit soluţii. Imediat ce locuitorii Capitalei s-au mai liniştit, a dispărut şi interesul autorităţilor, iar turmele de câini vagabonzi au reocupat centrul Bucureştiului. Zilnic, 70 de oameni sunt muşcaţi şi trebuie să fie vaccinaţi, preţul unui vaccin fiind de aproximativ 40 de euro.
Mai sunt două luni şi câteva zile până la alegeri şi noi nu avem pe cine să întrebăm: cum veţi rezolva această problemă? Mi se pare incredibil ca principalele partide - PSD şi PDL - să fie blocate într-un joc strict politicianist şi să nu fie capabile să-şi anunţe electoratul care este oferta lor pentru Primăria Capitalei. Nu avem nici cea mai mică idee cine ar putea fi primarii de sector. Măcar formal, fiindcă ştim care este calculul partidelor: poţi să propui să candideze şi o capră râioasă, la Bucureşti tot politic se votează. Pro sau contra lui Băsescu. Dar, dintr-un minim respect pentru locuitorii oraşului, ar fi trebuit ca, până acum, să ni se prezinte nişte pretendenţi, care să recite măcar obişnuitele fabulaţii despre măreţele lor planuri de viitor. Să ne spună ce vor face cu traficul infernal. Să ne promită că vor planta mulţi pomi şi vor curăţi parcurile. Să declare că vor opri sluţirea acestui oraş şi nu vor accepta construirea unor noi blocuriturn în mijlocul unor cartiere de case. Să ofere metrou pentru toate cartierele. Nu că s-ar alege ceva din astfel de jurăminte, a doua zi după ce s-a terminat numărătoarea voturilor.
Dar oamenii aceştia nici măcar nu se mai deranjează să ne mângâie cu obişnuitele minciuni electorale. PSD este blocat fiindcă sunt prea mulţi pretendenţi. La PDL nu vrea nimeni să ajungă primar. Până la data de 21 aprilie, ultima zi când se depun candidaturile, circul acesta va continua cu siguranţă. După definitivarea listelor, în intervalul rămas până la alegeri, va fi imposibil de organizat o dezbatere serioasă, în care să ne formăm o idee despre intenţiile de viitor.
Alegerile locale din 2008 au fost deja pierdute - de către electoratul din Bucureşti. Numele celui care va deveni primar va conta, practic, doar pentru partide. Clientela politică va fi cea care se va bucura de accesul la resursele imense ale Capitalei.
Urmează încă patru ani în care oraşul acesta european se va îneca în propria mizerie.