Păzea, protestatari din toate ţările! România debutează azi, la Bucureşti, în grupele Campionatului European de ieşit în stradă, competiţie în care Franţa conduce detaşat, ai noştri sperând să facă, totuşi, o figură frumoasă, în contextul aparentei apatii continentale.
În ciuda anunţatei răciri a vremii - Sfântul Dimitrie îi protejează cum poate pe bucureştenii blocaţi în oraşul lor - sindicatele au convocat 80.000 de oameni pe semnătură, strâns uniţi sub stindardul marii revoluţii antiportocalii.
Înainte de a afla cum va răspunde naţiunea la îndemnul principalului partid de opoziţie de a se asigura "outdoor" coloana sonoră necesară moţiunii de cenzură din parlament, ar fi util de aflat de ce au ajuns francezii să deţină supremaţia continentală la proteste stradale, deşi grecii s-au bătut mult şi bine pentru acest titlu. Dincolo de un liric antagonism politic (dreapta-i la putere, stânga vrea şi cere) şi de o tradiţie a forţării baricadelor transformată în hobby naţional, francezii sunt în stradă pentru că le pasă de viitor. În numele acestuia, sacrifică prezentul. Devastează, pârjolesc, provoacă enorme cozi la benzinării, generează importuri masive de electricitate, dau peste cap traficul prin atât de galica metodă "Escargot" (tirurile rulează pe autostrăzi cu viteza melcului, generând ambuteiaje). Practic, noua rezistenţă franceză atacă propriile buzunare, căci o zi de grevă costă statul între 200 şi 400 de milioane de euro, acţiunile reprezentând totodată, conform ministrului economiei, lovituri cauzatoare de moarte date afacerilor mici şi mijlocii. La proteste participă cu mic, cu mare, cu toate că şi aici există o dispută. E bine să fie lăsaţi adolescenţii în toiul unor lupte în care sunt răniţi poliţi ştii şi pompierii? Socialista Segolene Royal (într-o declaraţie retractată şi, pusă în faţa evidenţei, un pic nuanţată ulterior) îi somează chiar ea să demonstreze. Iar comuniştii, patrioţi cum îi ştim, fac chete în "cutii ale milei" sindicale, pentru a plăti zilele de muncă ale celor care nu-şi permit să lipsească de la serviciu.
Dar, vedeţi dumneavoastră, nici în ţara campioană la ieşit în stradă nu e chiar unanimitate. Nu chiar toată naţia dă dovadă de spirit revoluţionar, potrivit accepţiunii şi standardelor galice. Cei din privat, exasperaţi de sindicate, au probat un umor tipic franţuzesc şi au cumpărat câte o pagină de reclamă în publicaţii cu tiraj, din care aflai că a fi macaragiu la Marsilia e cea mai bună slujbă din lume: încasezi patru mii de euro pe lună, lucrezi optsprezece ore pe săptămână, ai două luni de concediu pe an şi serviciul asigurat (e drept că docherii, indignaţi, şi-au lipit apoi fluturaşii pe sediul celor cu iniţiativa, arătând că trăiesc doar din două mii de euro pe lună, săptămâna lucrătoare având 35 de ore). Ar mai fi de invocat şi reprezentativitatea. Dintr-un comentariu intitulat "Limitele acceptabile ale protestelor într-o ţară democratică" reiese că, la o populaţie de 65 de milioane de francezi, membrii de sindicat ar reprezenta doar opt la sută din totalul muncitorilor, care ar fi circa 28 de milioane. Aşadar, cine e poporul? Nu cumva e acela în numele căruia preşedintele Sarkozy încearcă să apere viitorul Franţei?
Tot în limitele Uniunii Europene, preşedintele nostru (sau doar al unora, e bine aşa?!) procedează la fel. Ne-a spus-o luni ("Am fost întotdeauna adeptul guvernării pentru popor. Dar sunt momente în care responsabilitatea unui om politic e să guverneze pentru ţară"), la finele unui episod pilduitor în raport cu popularitatea reformei în România. Aşadar, vreo jumătate de ceas, cât a explicat Traian Băsescu "mica reformă" din justiţie, românul a căscat de i-au trosnit fălcile, deşi se va bucura să nu mai îmbătrânească la tribunal şi să poată divorţa la notar. Într-o logică fecund românească, nicio întrebare de la presă n-a vizat aprofundarea vreunui paragraf al legii promulgate.
Aceştia suntem. Înghiţim schimbarea ca pe ceaiul de pelin. Şi aceasta e ţara, pe care n-o s-o schimbe azi o hârtie de cinci sute de mii de lei vechi, preţul participării protestatarului de Teleorman la mitingul de azi, din Capitală. Nici portocaliii care vor dovedi că ştiu să socotească. Şi nici oamenii necăjiţi care, după modelul militarilor în rezervă, vor juca spânzurătoarea (ghici B_s_s_ _ ce-i?) cu un preşedinte care şi-a propus să apere ţara de popor.
Recomandările noastre
