EDITORIALUL EVZ: Premierul din ghicitorile lui Băsescu
- Adam Popescu
- 18 noiembrie 2008, 02:00
Ioana Lupea: "Lui François Fillon, premierul dat exemplu de Băsescu, i se mai spune şi «omul invizibil»".
Adept al clarităţii şi al directitudini cinice, Traian Băsescu se dedă la ambiguităţi tocmai în momentul în care avem nevoie de limpezime. Nu doar Băsescu ne vorbeşte în ghicitori, toţi actorii politici preferă discreţia sau echivocul unor mesaje clare despre ceva atât de important ca viitorul guvern. De care depinde cum vom ieşi toţi dintr-o criză care ne va lovi, mai devreme sau mai târziu, mai puternic sau mai blând.
Traian Băsescu a căzut în boala esopismului. Emite fraze sibilinice parcă special pentru a se amuza superior pe seama celor care se încumetă la interpretări aproximative. Ce se ascunde în spatele „majorităţii solide“ în condiţiile în care scorul PDL se învârte în jurul procentului de 35% sau a „criteriilor lui Sarkozy“ pentru desemnarea premierului? Ce-o fi vrut să spună, ce semnale luminoase transmite şi către cine?
Cum personajul nu are nevoie să pară misterios pentru a fi interesant, el este aşa măcar prin natura funcţiei lui publice, putem doar presupune că are o strategie postelectorală secretă, aşa cum şi-au croit una şi adversarii. Sau că planurile sale, deconspirate înainte de alegeri, nu ar fi pe placul alegătorilor PDL care-şi doresc majoritar un guvern monocolor şi pe care îi pregăteşte psihologic pentru o coaliţie, poate chiar una dezagreabilă.
Constituţia îi dă preşedintelui dreptul de a desemna un candidat de premier. Aceasta este puterea, dar şi alibiul lui Traian Băsescu. Învestit cu încrederea preşedintelui, premierul este cel care-şi va asuma răspunderea pentru viitoarea majoritate care trebuie să fie „solidă“ potrivit lui Traian Băsescu, „cea mai dorită de public, în care să se simtă reprezentaţi cât mai mulţi“, potrivit consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. Pentru a fi „solidă“ această majoritate poate fi formată din parlamentari ai mai multor partide care vor avea reprezentanţi invitaţi în guvern sau din cele două mari formaţiuni politice, PDL şi PSD după modelul german.
Cheia este persoana viitorului premier, care trebuie să fie neconflictual şi acceptabil. S-a avansat numele lui Mugur Isărescu, premierul providenţial pentru vremuri de criză, care a condus în perioada 1999-2000 guvernul CDR-PD-UDMR. Deşi balanţa înclină către un tehnocrat, este posibil ca Traian Băsescu să desemneze un premier dintr-unul din partidele politice, altele decât PDL. Atât PSD, cât şi PNL au fost supuse deja unui test, la numirea şefilor serviciilor secrete George Maior şi Mihai-Răzvan Ungureanu. L-au trecut.
Traian Băsescu le-a mai dat un indiciu jurnaliştilor francezi, poate cel mai important: va avea în vedere criterii similare cu cele ale preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, la desemnarea premierului. François Fillon a fost consilier al lui Nicolas Sarkozy şi provine din acelaşi partid, Uniunea pentru o Mişcare Populară. Principala calitate a lui François Fillon este însă discreţia: s-a retras, de voie, de nevoie, în umbra lui Nicolas Sarkozy, care, mai nou, face inclusiv politica economică a Franţei. Lui François Fillon i se mai spune şi „omul invizibil“.