EDITORIALUL EVZ: PDL s-a predat procurorului Nicolai

EDITORIALUL EVZ: PDL s-a predat procurorului Nicolai

Mircea Marian: "Comisia juridică a Senatului cere DNA să-l cerceteze şi pe Stolojan. O diversiune la care PDL nu a ştiut să reacţioneze".

Nimic nu exemplifică mai bine debandada care domneşte în partidul condus de Emil Boc decât modul în care trei lideri marcanţi ai PDL - Stolojan, Videanu şi Seculici - au fost lăsaţi pe mâna fostei procuroare Norica Nicolai.

Povestea este cunoscută: în raportul Comisiei juridice a Senatului referitor la dosarul „Şereş“ se recomandă procurorilor de la DNA să extindă cercetările şi asupra celor trei lideri PDL. Raportul nu explică în niciun fel de ce ar fi Stolojan, Seculici sau Videanu la fel de suspecţi ca şi fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş.

Oricine îşi dă seama că senatorii din comisia aflată sub conducerea Noricăi Nicolai încearcă o diversiune. În campania electorală, adversarii lui Traian Băsescu vor arăta că, ignorând probele din dosarul „Şereş“, DNA nu a întreprins nicio verificare asupra celor din PDL. Liderii PSD, PNL şi PC vor clama că astfel se demonstrează (o dată în plus) faptul că procurorii lui Daniel Morar nu acţionează decât la indicaţia Palatului Cotroceni. Deputatul PNL Relu Fenechiu a difuzat deja un comunicat în care afirmă că „DNA i-a menajat pe membrii PDL certaţi cu legea“.

Nimic surprinzător în faptul că grupul celor „322“ încearcă să distragă atenţia publicului de la cazuri precum cele ale lui Năstase, Mitrea sau Şereş. Dar este şocant modul în care PDL şi-a abandonat liderii - inclusiv un potenţial premier - în faţa acuzaţiilor, inconsistente şi lipsite de orice fundamentare, aduse de grupul Nicolai-Tărăcilă. Reprezentantul PDL în Comisia juridică a Senatului - un anume Constantin Gheorghe, ales, în 2004, pe listele Partidului Conservator - nu s-a disociat de raport. Practic, prin tăcerea sa complice şi l-a asumat. Grupul senatorilor PDL - condus de acelaşi inexistent Constantin Gheorghe - nu a protestat. Nici conducerea PDL nu a reacţionat la diversiunea din comisia juridică. Declaraţiile lui Videanu şi Stolojan, lăsaţi să se descurce pe cont propriu, sunt acoperite de corul adversarilor lui Băsescu. Manevra taberei antiprezidenţ iale este cu atât mai eficientă cu cât, ieri, Senatul a aprobat începerea urmăririi penale împotriva lui Şereş şi Păcuraru.

La alegerile din toamnă se anunţă o bătălie strânsă. Fiecare vot va conta. Guvernul Tăriceanu a pregătit deja şmecheriile obişnuite: pensiile vor creşte cu o săptămână înaintea scrutinului, la începutul lunii noiembrie se deschide o nouă linie de metrou, iar Bechtel finalizează tot atunci primii 24 de kilometri de autostradă. În acest timp, partidul lui Boc pare a fi complet lipsit de inspiraţie sau de iniţiativă. Cazul „Stolojan-Videanu-Seculici“ arată că PDL nu mai ştie nici măcar să reacţioneze. În perioada în care Băsescu deţinea funcţia de preşedinte al PD, manevre politice ieftine, precum cea orchestrată de Nicolai şi Tărăcilă, n-ar fi trecut nesancţionate, iar partidul şi-ar fi apărat oamenii.

Pentru PDL, popularitatea lui Traian Băsescu s-ar putea să nu mai fie suficientă. Dacă PSD obţine cu un singur vot mai mult decât orice altă formaţiune politică, şeful statului va avea o mare problemă politică în momentul în care va trebui să desemneze viitorul premier.

Ne puteți urmări și pe Google News