EDITORIALUL EVZ: Onoarea lui Gigi Becali

EDITORIALUL EVZ: Onoarea lui Gigi Becali

FLORIAN BICHIR: " Patronul Stelei este expresia omului descurcăreţ, a şmecherului care crede că îi este permis orice pentru că are bani. "

La televiziunea de bodegă OTV, Gigi Becali anunţa că apropiaţii săi reţinuţi la Cluj şi care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro urmau să cumpere un teren. Flancat de justiţiarii Lazarus şi Dan Diaconescu, gânditorul din Pipera, printre hohote de râs isterice şi forţate, a enunţat maxima vieţii sale: „Sunt banii mei şi fac ce vreau cu ei. Nu interesează pe nimeni unde mergeau banii ăia. Nu dau raportul nimănui ce fac cu banii mei“.

Ieri, patronul Stelei, sarcastic nevoie mare, a lăsat-o moale cu afacerea imobiliară şi a declarat că oamenii săi aveau bani ca să cumpere „bomboane şi ciocolată“.

Cazul este acum cunoscut. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a ridicat, miercuri seară, dintr-un restaurant din Cluj, cinci persoane care aveau asupra lor bani de la Gigi Becali, despre care există suspiciunea că ar fi urmat să ajungă la jucătorii de la Universitatea Cluj, dacă n-ar fi pierdut meciul cu concitadina CFR Cluj.

DNA a confirmat că a început o anchetă penală faţă de mai multe persoane, pentru infracţiuni de corupţie. Cum treaba a început să se îngroaşe, megastarul din Pipera a mizat a nu ştiu câta oară pe cartea naţionalismului. „Nişte trădători şi gunoaie acţionează la ordinul ungurilor în Ţara Românească. Ei spun că m-au ascultat trei luni, de ce nu l-au ascultat pe Paszkany?“, a răcnit noul Führer de Ilfov. La urma urmei, latifundiarul are dreptate. Nu mai poate face şi el o combinaţie acolo, că pac-pac apar „trădătorii, jigodiile şi gunoaiele“ să-l încurce tocmai pe el, marele patriot.

Că Gigi Becali a nenorocit fotbalul românesc cu sacoşe de bani, valize, butoane, table cu puluri mari de sute de mii de euro e deja o axiomă. Duhul rău al acestui personaj care se crede Mihai Viteazul, Războinicul luminii, Urs sau ce se visează noaptea a coborât sportul rege în mocirlă. Nu-i vina lui exclusivă pentru că şi alte echipe au procedat la fel, dar a trâmbiţa pe toate drumurile că eşti în stare să apelezi la orice mijloace pentru a câştiga e grotesc. De ce nu-ţi cumperi titlul de la începutul campionatului, nea Gigi? Pac-pac, apeşi pe butoane, trimiţi 17 valize şi gata: Arhanghelul dreptăţii e campion!

Altceva e dureros. Că mulţi români acceptă practicile lui Gigi Becali. Că li se pare firesc. „Românii fură de când se ştiu. Mama îşi alintă micuţul încă de la naştere cu apelativul: «ce ’oţ e copilul meu». Nimeni nu desfide găinăria. Fiecare se «descurcă» la locul de muncă. Şi nimeni nu vociferează“, scrie în ultima sa carte, „Hoţia la români“, Marius Ghilezan, un jurnalist retras prea devreme pentru a căra geanta unor politicieni de duzină. Dincolo de „răutatea“ lui Ghilezan, trebuie spus că nu există popoare de oameni cinstiţi şi popoare de hoţi. Gigi Becali este expresia acestei mentalităţi comuniste şi postcomuniste. A omului descurcăreţ, a şmecherului căruia i se permite orice pentru că are bani. El nu este dispreţuit de societate, ci lăudat sau chiar admirat. Morala societăţii de altădată a murit. Ea a fost înlocuită de onoarea de gangster, demnitatea de mafiot.

Ne puteți urmări și pe Google News