EDITORIALUL EVZ: Mazăre, azi pe plajă, mâine-n toată ţara

EDITORIALUL EVZ: Mazăre, azi pe plajă, mâine-n toată ţara

Mircea Marian: "Până în 2012, an în care renunţă la primărie şi vrea să ajungă preşedinte, Radu Mazăre va fi stăpânul plajelor din România".

Plajele de pe litoralul românesc sunt pe cale să devină, de facto, proprietatea fami(g)liei Mazăre. Camera Deputaţilor a votat, marţi, o lege iniţiată, printre alţii, de fratele primarului Radu Mazăre, prin care plajele şi falezele trec în administrarea consiliilor locale, iar extravilanul va fi gestionat de consiliul judeţean. O ştire bună pentru cohortele de neamuri proaste care se distrează de minune pe coasta românească a Mării Negre. Nu va mai fi chiar nicio problemă să-ţi parchezi maşina pe malul apei, iar terasele unde se ascultă manele întreaga noapte vor invada suprafaţa de nisip - atât cât a mai rămas.

Anual, dispar sub apă 80 de hectare din litoralul românesc, în timp ce acumulările sunt de numai şapte hectare. Ministerul Mediului pregătea un program de reabilitare a plajelor, finanţat de japonezi, dar acesta va fi blocat, dacă legea este promulgată. Mazăre - care nu a avut nicio milă pentru ecosistemul de pe Lacul Sutghiol şi a pus la pământ Parcul Tăbăcăriei - nu pare a fi îngrijorat: important este să mai rămănă ceva nisip până în 2012, an în care spune că va abandona meseria de primar. De altfel, în graba de a satisface pretenţiile familiei Mazăre, Camera Deputaţilor a uitat să menţioneze că plaja dintre Cap Midia şi Chilia este gestionată de Administraţia Deltei Dunării.

Nu este primul peşcheş pe care coaliţia PSD-PNL-UDMR îl face clanului care a pus mâna pe judeţul Constanţa. Tot prin iniţiativa lui Mazăre-parlamentarul s-au transferat 25% din acţiunile Aeroportului „Mihail Kogălniceanu“ către Consiliul Judeţean Constanţa, condus de celebrul Nicuşor Constantinescu. În scurt timp, Camera Deputaţilor va avea pe ordinea de zi o altă lege a lui Alexandru Mazăre - cea prin care 20% din acţiunile Portului Constanţa trec la consiliul local al acestui oraş. Practic, oamenii fami(g)liei vor avea acces la beneficiile generate de cele două monopoluri locale, fără să aibă însă nicio obligaţie clară. Liberalii, care la Constanţa supravieţuiesc doar sub protecţia primarului PSD, au susţinut toate aceste iniţiative.

Cum sunt unul dintre cei care pur şi simplu refuză să mai pună piciorul în haznaua denumită generic „litoralul românesc“, aş fi ignorat toată această poveste. În fond, este dreptul constănţenilor de a trăi pe un petic de ţară care pare a fi o combinaţie între Sicilia şi Belarus. Ei l-au ales, ei să se descurce. Se pare însă că Radu Mazăre s-a săturat de provincie şi, după 2012, vrea să ajungă preşedintele României.

În urmă cu un an, doi, m-aş fi gândit că o ţară din Uniunea Europeană nu va ajunge niciodată să fie condusă de un fel de „Joker“ în variantă balcanică, în care banii şi calomnia prin presă înlocuiesc mitraliera şi bombele cu ceas. Dar acum sunt ceva mai sceptic. În fiecare vară, în fiecare weekend, sute de mii de români se înghesuie pe şoseaua care leagă Cernavodă de Constanţa - deşi ar avea rute alternative - şi se întind pe plajă, printre munţii de gunoaie, în aşteptarea unui jeep care să-i calce şi să le rupă coastele. Dacă le place atât de mult pe litoral, atunci de ce nu i-ar oferi lui Mazăre ocazia să aducă toată România acolo unde se află Constanţa?

Ne puteți urmări și pe Google News