Nu-i aşa că ar fi grozav dacă am scăpa de premierul Boc? Aproape toţi suntem de acord că individul este o catastrofă şi ar trebui să plece. O asemenea opinie a devenit un loc comun.

Eu cred însă că schimbarea executivului, în acest an, ne-ar aduce mult circ, dar pâine deloc. Cine vine după Boc? Putem porni de la premisa că piaţa potenţialilor prim-miniştri este deja cunoscută, incapabilă să producă nume noi.

Pe listă sunt câţiva tehnoraţi, în frunte cu Isărescu şi copilul său de suflet Lucian Croitoru. Îl adăugăm şi pe semi-independentul Johannis. Poate şi pe un businessman, precum Ţiriac. Apoi vin politicienii: Ponta, Antonescu, Vosganian, Blaga, Videanu şi, de ce nu, Udrea. Cine dintre aceştia ar face reformele de care România are nevoie pentru a ieşi din criză? Ce politician ar veni la putere fără să fie preocupat în primul rând de bunăstarea propriei clientele?

PSD şi PNL ştim că - dacă ar avea neplăcuta surpriză să fie invitaţi la guvernare - ar organiza anticipate. Acordul cu FMI, care ne plăteşte pensiile, ar ajunge la coş. Până în primăvară am avea parte de eterna competiţie: ce partid "dă" mai mult. În vara lui 2011 am fi fericiţii supuşi ai unui guvern nou, dar cu aceeaşi economie nereformată.

Am putea să analizăm şi soluţia pe care multă lume o consideră ideală: înapoi în epoca premierului Isărescu. Eu cred că ar trebui să ne uităm puţin mai atent peste guvernarea din anul 2000. În parlament, coaliţia majoritară se prăbuşise şi mai toate proiectele care veneau de la Palatul Victoria erau respinse. Executivul a reuşit să legifereze doar emiţând sute de ordonanţe de urgenţă, mare parte anulate de cabinetul Năstase. Isărescu a fost un administrator eficient, dar a reuşit să promoveze vreo reformă majoră?

Ceea ce vreau să arăt este că un premier lipsit de sprijin politic nu va reuşi să facă schimbări importante. Da, ştiu că fac apologia guvernului Boc. Dar cred că acesta este un caz tipic în care trebuie să alegi răul cel mai mic. Şi eu sunt nemulţumit de populismul acestui executiv, care nu se mişcă decât după ce ia şuturi în spate de la FMI.

Mi-aş fi dorit să privatizeze companii precum RA-APPS, Hidrolelectrica, Tarom sau Poşta, nu să le menţină la stat pentru o "eficientizare" care nu va veni niciodată. De fapt, cu ajutorul acestui pretext este hrănită clientela de partid, se menţin contractele cu "băieţii deştepţi" şi se acoperă pierderile unor companii falimentare, precum Oltchim (pierderi de 177 de milioane de lei în primul semestru, acoperite prin şmecherii contabile).

Politicile economice ale ministrului Videanu se suprapun periculos de mult peste cele promovate de Nicolae Văcăroiu între 1992 şi 1996. PDL a ajuns poate chiar mai corupt decât PSD, pe vremea lui Năstase. Până şi mitul ardeleanului eficient, reformator şi cinstit, Vasile Blaga, s-a cam risipit.

Totuşi, ca să privim şi infima parte plină a paharului, sunt şi câteva lucruri bune care s-au întâmplat între 2009 şi 2010. Sistemul unic de salarizare reprezintă o reformă despre care, acum câţiva ani, politicienii nici nu îndrăzneau să vorbească. La fel şi despre uniformizarea sistemului de pensii. Niciun guvern nu a fost dispus, până acum, să predea spitalele în gestiunea comunităţilor locale (ceea ce, la presiunea UDMR, s-a întâmplat).

Vor urma şcolile, sper. Ar trebui să descentralizeze şi poliţia, dar, după cum am observat, Blaga este un ministru la fel de reformator ca şi predecesorii săi Doru Tărăcilă sau Gavril Dejeu.

O veste bună este că guvernul ar vrea să modifice rigida legislaţie a muncii (58,6% este rata ocupării în România, mult sub media europeană) şi să se atingă de sacrosanta lege a sindicatelor. Pe scurt, se face puţină reformă, dar mai bine decât nimic. Boc nu va fi niciodată un mare reformist, precum Margaret Thatcher. Dar cred că guvernul său poate fi reparat şi repus pe şine, după ce scapă de câţiva dintre eternii miniştri proveniţi din nomenklatura PDL.

Iar atunci când visaţi la schimbarea lui Boc, amintiţi-vă de acest blestem al francezilor: "Fie să ţi se îndeplinească, totuşi, cea mai profundă dorinţă".