Campania de denunţare a contractelor păguboase de la Hidroelectrica pare sfârşitul unei uriaşe minciuni uriaşe, întinsă pe un deceniu. Atenţie doar, să nu fie începutul alteia!

Deşi lăsată în umbră de show-ul politic, rezilierea contractelor păguboase de la Hidroelectrica este cel mai spectaculos şi cel mai intrigant fenomen care se petrece acum în economia românească. Să recapitulăm: la doar câteva zile după instalarea unei puteri care abia dibuia dificultăţile trecerii de la vorbă la faptă, conducerea Hidroelectrica era schimbată verigă cu verigă. Apoi, a venit vestea-şoc: insolvenţa unei companii care prin definiţie nu putea interveni decât în urma unui cataclism. Mişcarea a fost descrisă în momentul respectiv în toată paleta de termeni de la "genială" la "imbecilă". Însă scopul asumat, rezilierea contractelor cu "băieţii deştepţi", a fost urmărit cu precizie militară. S-a demonstrat pe parcurs că aceste contracte nu erau deloc aşa solide pe cât se sugera, că se renegociau chiar şi de mai multe ori pe an şi că nimeni până acum n-a avut cu adevărat interesul să le denunţe. Însă cea mai şocantă şi cinică dintre concluzii este aceea că secretomania nu servea absolut nici unui scop direct: mostrele de contract devenite publice sunt nişte banale înţelegeri păguboase, fără niciun fel de implicaţii "strategice" sau "concurenţiale". Singurul rost servit de secretizarea copntractelor a fost tocmai să întreţină, prin opacitate, minciuna că ele ar fi greu de reziliat. Nu există presupusele despăgubiri exorbitante pe care Hidroelectrica ar trebui să le plătească în caz de denunţare unilaterală. Cel mai rău scenariu era doar ca instanţa să impună păstrarea contractelor. Dacă procesul va fi dus până la capăt fără probleme, Hidroelectrica va avea profituri suplimentare de câteva sute de milioane de euro pe an. Iar oamenii care au făcut treaba vor deveni eroi. Dar numai cu condiţia să se desluşească nişte lucruri care deocamdată ridică semne de întrebare şi să se evite riscul principal: revărsarea din lac în puţ. Încă nu e clar a cui este iniţiativa şi controlul în tot acest proces. Politicienii din ambele tabere au părut luaţi prin surprindere şi pe alocuri iritaţi de deznodământ. Mai mult, s-a ajuns la un conflict juridic între Hidroelectrica şi ANRE, care în mod normal putea fi arbitrat de prim-ministru. Miza conflictului este majorarea preţului pentru curentul livrat pentru populaţie, care acum este sub costul de producţie. Este legitimă abordarea că preţul trebuie să fie acelaşi pentru toată lumea - inclusiv pentru consumatorii casnici. Însă momentul ales este nefiresc. Abordarea corectă era ca preţul pentru populaţie să fie mărit nu în rând cu alungarea băieţilor deştepţi ci după. Dacă au existat raţiuni practice pentru desincronizare, va trebui ca ele să fie explicate la sfârşit. Marele pericol sunt noii băieţi deştepţi, care caută drumul spre sutele de milioane proaspăt eliberate. Deja încep să se înfiripe noi scheme de jaf cu ambalaj nobil, ca de exemplu "subvenţionarea curentului pentru irigaţii". Dacă astfel de argumente vor mai fi acceptate, singurul rezultat va fi schimbarea băieţilor deştepţi din energie sau metalurgie cu băieţii deştepţi din irigaţii. Există, desigur şi panica băncilor puse în situaţia să reevalueze portofolii. Panica aceasta este neîntemeiată şi ipocrită. În primul rând, pentru că atât timp au extras dobânzi sigure dintr-o companie putredă, n-au avut nici o apăsare. Şi pentru că oricum îşi vor primi banii înapoi