Grigore Cartianu: "Sofia, 17 noiembrie 2007. E o data istorica, demna de a fi inscrisa - drept contributie romaneasca - pe rabojul marilor izbanzi ale omului primitiv asupra celui civilizat."
Cativa hominizi rataciti in secolul XXI, dar cu creierul ramas in epoca lui Fred si Barney, s-au dus in Bulgaria sa-si ia certificat de huligani internationali. Au aspiratii europene, nu le mai ajunge statutul de huligani mioritici. Ispravile sunt stiute: o bataie intre dinamovisti si stelisti, un cameraman roman ciomagit, o masina cu cauciucul facut franjuri cu ditamai cutitoaia, doi arestati, posibile dosare penale si probabile amenzi.
O fi mult? O fi putin? In mod cert, e oribil. Si nu pentru ca s-au intamplat toate acestea, ci pentru ca vedem acelasi film, in reluare, de mai multa vreme. Ba nu, la Sofia am adus ceva nou: i-am pus la treaba pe jandarmii bulgari. Acestia au fost nevoiti sa-i desparta nu doar pe suporterii bulgari de cei romani, ci si pe cei dinamovisti de cei stelisti sau de alta sorginte!
Bulgaria reprezinta certificatul de nastere al huliganismului romanesc de tip extrafrontalier. Daca in Europa civilizata am intrat pe la Bruxelles, in Europa vandala am patruns prin Bulgaria. Episodul de sambata a fost precedat de cel din noiembrie 2005, de la meciul Levski - Dinamo. Atunci, derbedeii mioritici le-au devastat bulgarilor o benzinarie, pe drumul spre Sofia. Iar cand patru „viteji” au fost arestati de politia de la sud de Dunare, aproape intreaga natiune s-a mobilizat intr-un fior de solidarizare cu huliganii. Multe ziare si televiziuni au dovedit atunci o naivitate vecina cu iresponsabilitatea. Vai, sa-i salvam pe fratii nostri romani din ghearele zarzavagiilor! Ce marsuri de solidaritate s-au organizat prin Bucuresti... Si cate presiuni s-au facut asupra ambasadei noastre de la Sofia...
De-acum e clar ca lumina zilei: cu amatorisme nu se mai poate. Huliganismul a atins cota critica. S-a tot copt in acesti ani, ajungand un buboi care a cangrenat fotbalul si societatea. Si care oricand se poate sparge.
Din nefericire, cel mai mare amatorism se manifesta in clasa politica. Acolo se afla cauza situatiei actuale, tot acolo se gaseste si rezolvarea! Si nici nu e greu: o legislatie clara si necrutatoare, urmata de aplicarea ei ferma. Dar vor fi capabili politicienii romani de o asa sfortare? Parlamentul n-a fost in stare sa produca aceasta legislatie timp de 17 ani. Guvernul da ordonante de urgenta la orice sughitat al clientelei sale, insa pentru starpirea huliganismului nu are timp. Sa-si faca, altfel s-ar putea sa plateasca scump aceasta indolenta! Nu sunt suficiente oasele rupte si capetele sparte pana acum pe stadioane? Sau e nevoie de cativa morti pentru a se trezi si somnambulii din palatele puterii?
Atentie insa: s-ar putea ca sangele varsat pe stadioane sa marcheze moartea politica a celor care, in mod iresponsabil, se fac ca nu vad problema. Sau, daca o vad, o comenteaza indignati in loc s-o rezolve.