EDITORIALUL EVZ: Băsescu nu va bloca pomenile electorale

EDITORIALUL EVZ: Băsescu nu va bloca pomenile electorale

Silviu Sergiu: "Preşedintele Traian Băsescu va promulga majorarea salariilor profesorilor şi a pensiilor, pentru a nu demonta tema centrală a campaniei PDL: risipa banului public de către guvernul PNL".

Traian Băsescu va promulga majorarea salariilor profesorilor şi a pensiilor pentru grupele I şi II de muncă. Mi-e greu să cred că preşedintele vrea să-şi asume blocarea acestor majorări, o decizie care l-ar face să piardă voturi. Mai mult ca sigur, şeful statului doreşte ca preţul electoral (pentru că va fi, cu sigurantă, un preţ electoral de plătit) să fie „achitat“ de cabinetul Tăriceanu.

Dacă Traian Băsescu va da undă verde pomenilor electorale, guvernul nu va avea o altă soluţie decât suspendarea majorărilor, astfel încât să nu-şi asume devalizarea bugetului de stat. O eventuală creştere nesustenabilă a salariilor şi a pensiilor va fi un act de devalizare a banului public comparabil cu achiziţionarea de către poliţişti a Loganurilor la preţ de Mercedes.

De altfel, există o legătură directă între cele două scandaluri care domină în ultima vreme scena publică. Traian Băsescu a declanşat scandalul Loganurilor de lux pentru a veni în faţa poporului cu următorul mesaj: bani pentru majorarea salariilor şi a pensiilor există, dar sunt cheltuiţi în mod nesăbuit de un guvern incompetent. Şeful statului are nevoie de o justificare pentru decizia de a nu bloca pomenile electorale, pentru a nu se spune cumva că este un preşedinte iresponsabil, care aruncă bugetul de stat în aer şi pune în pericol viitorul ţării. Şi are nevoie să mai estompeze imaginea de guvern responsabil, pe care Cabinetul Tăriceanu şi-a creat-o în ultima vreme.

Nu spun că nu există foarte multe semne de întrebare asupra achiziţionării Loganurilor. Indubitabil, Justiţia trebuie să răspundă la aceste întrebări, să stabilească vinovaţii şi să-i pedepsească pe cei care au încălcat legea. Mi-e greu să cred că Traian Băsescu a fost mânat în luptă de grija banului public. Preşedintele şi partidul său vor ca risipa banului public să fie scânteia care să aprindă masele de votanţi înainte de alegeri şi să le facă să meargă la urne. Să fie un alt fel de anticorupţie, temă cu care, în 2004, Traian Băsescu ajungea preşedintele României. Acum, şeful statului vrea ca istoria să se repete cu PDL.

Traian Băsescu va promulga salariile profesorilor tocmai pentru a nu demonta tema centrală a campaniei PDL. Pe preşedinte îl interesează, în primul rând, să câştige alegerile, şi apoi ca profesorii să trăiască bine. Să fim realişti. Timp de doi ani, Ministerul Învăţământului a fost condus de oamenii lui Băsescu. Nu-mi aduc aminte ca vreun ministru PD (actualul PDL) să fi avansat ideea majorării salariilor cu 50%. De ce? Pentru că nu este o decizie sustenabilă. Profesorii sunt ca autostrăzile. Ieri nu erau importanţi, astăzi sunt. Totul depinde de interesul politic de moment. Cred însă că e destul de periculos pentru PDL să ai drept temă principală de campanie risipa banului public. Oricât de scurtă ar fi memoria electoratului, nu cred că s-a uitat atât de repede că beizadeaua lui Costel Căşuneanu şi-a luat Bugatti Veyron de 1,6 milioane de euro şi cu banii din contractele pe care tatăl său le-a derulat cu Ministerul Transporturilor, condus la acea vreme de oamenii lui Băsescu.

Ne puteți urmări și pe Google News