Între ţările din fostul bloc comunist, care au fost forţate să exerseze trecerea rapidă de la comunism la capitalism, România are cu siguranţă un loc special. Suntem, în clasica manieră naţională, campioni la crearea formelor fără fond, a conceptelor fără aplicativitate practică.

Unul dintre subiectele "sensibile" ale acestei perioade de tranziţie a fost fără îndoială termenul "privat". Beneficiari ai unui stat, care deţinea totul în calitate de unic propietar, a trebuit - copiind, adaptând sau inventând modele - să transferăm bunul comun în propietatea privată a fiecărui individ. Ar merita studiat mult mai bine acest proces în România, nu doar din punct de vedere economic ci şi social, şi cultural. Am avut o extraordinară cultură a formei fără fond, al paravanelor legale pentru rezultate mai puţin legale, a unei împărţiri "corecte" cu rezultate profund inegale. Prea des şi prea de multe ori am declarat dorinţa de a dezvolta mediul, capitalul, economia privată - în spatele unor dorinţe de acumulare brută a capitalului - şi nu am acţionat pragmatic în acest sens, pentru a nu demonetiza acest concept. Am trăit în tot acest an un fenomen "al luatului cu japca" ambalat în diverse programe de transfer din domeniul public în cel privat.