E devreme, Gâdea, nu te lua că liberalii beau Moët & Chandon! Începe de-adevăratelea.
- Horia Tabacu
- 2 august 2012, 22:38
Închisorile din România au beneficiat de un substanţial sprijin european. În prezent condiţiile de detenţie sunt bune, civilizate.
După buna noastră tradiţie balcanică deţinuţii îşi permit privilegii cu bani, se pot reculege acolo, au mâncare civilizată(mult mai bună decât în reţeaua sanitară). Puşcăriabilii nu au de ce să se teamă. Tot acolo ajung chiar dacă moda politică a acestei veri pare a fi AMÂNAREA, de orice fel. Amânarea cea mai importantă, pe care ne-a oferit-o Curtea Constituţională deschide porţi importante. Poate că vom afla câţi suntem, aşa cu timpul şi în funcţie de interese, dar vom afla şi cum suntem. După nici un rând de alegeri nu s-au făcut anchete despre furtul la vot. Toţi am ştiut şi am vorbit că s-a furat. Funcţie de orientarea noastră politică am arătat întotdeauna cu degetul către ceilalţi. Şi am susţinut că adversarii au furat mai mult. Acum este prima oară când toate aceste aspecte vor fi investigate de nevoie şi, probabil, din ambiţie. Toate alegerile s-au terminat şi romanii s-au împăcat cu furturile. Aproape nimeni nu a fost condamnat şi nu s-a făcut caz niciodată de fraude electorale, mai ales când adversarii din alegeri şi-au dat mâna pentru binele ţării. În prezent este altă situaţie. S-au întâlnit două situaţii aevea. Una privind programul Curţii Constituţionle care numai în septembrie judecă anumite contestaţii şi apoi ambiţia ca să nu predea Crin mandatul şi să mai stea la Cotroceni. Să vedeţi ce iese din asta! Se vor lua "la mână " listele şi procesele-verbale din câte localităţi o să se poată. Vom ajunge la concluzii fabuloase. Setea de bani, mai ales la sate, tradusă în matrapazlâcuri la vot, va impresiona, cel puţin Europa. În toate aceste investigaţii, legale desigur, o să batem recorduri pentru toate alegerile care au avut loc în lume şi vom fi iar în atenţia Planetei. Acest imens timp oferit de Curtea Constituţională şi lupta care se va duce zilnic în media ne vor zăpăci pe toţi. Zilnic o să aflăm poveşti halucinate. Vom ajunge să credem că prieteni sau rude, care nu mai sunt, trăiesc pe undeva. Puţini romîni vor mai (re)citi Suflete moarte de Gogol. Ca să nu ne mai lungim, nu te bucura Gâdea cu toate cifrele tale plictisitoare. Circul nici nu a început! Din păcate pentru tine, milioanele voastre de votanţi şi miliardele de telespectatori Băsescu nu a organizat referendumul. Vezi că e invers! P.S. Toată lumea numără români şi este bine ca să mai aflăm, poate, cam câţi suntem. Dar validarea sau invalidarea unui referendum se referă şi la fraudare. Aici să vezi! Chiar şi tu Gâdea, ai mai auzit ce s-a făcut prin unele locuri! Jaf!