Dumitru Dumitriu, despre naţionala Under 19: "Am ajuns să ne întrebăm cu cât pierdem, nu dacă pierdem"
- Adrian Dobre
- 22 iulie 2011, 08:28
Antrenorul Dumitru Dumitriu a criticat jocul naţionalei antrenate de Lucian Burchel din partida de debut la turneul final cu Cehia, pierdută fără drept de apel, scor 1-3.
Naţionala României a debutat cu stângul la turneul final al Campionatului European Under 19, competiţie găzduită de ţara noastră. Fotbaliştii lui Lucian Burchel au pierdut ruşinos, miercuri seară, la Chiajna, în faţa Cehiei, cu scorul de 1-3.
România a condus cu 1-0, prin golul marcat de Stanciu, dintr-o execuţie norocoasă, dar cehii s-au impus fără emoţii.
"Au jucat doar la victorie"
Dumitru Dumitriu, fostul antrenor al Stelei şi "secund" al lui Anghel Iordănescu la prima reprezentativă a României, s-a arătat dezamăgit de prestaţia echipei antrenate de Lucian Burchel.
"Uitându-mă la acest joc, mi-am dat seama de diferenţa de instruire, de abordare şi de felul în care privesc cehii fotbalul juvenil în comparaţie cu noi. Ei au jucat doar cu gândul la victorie şi nu aveau cum să nu ne bată. Nu aveai, cu mijloacele pe care le-ai arătat, să învingi o echipă ca a Cehiei. Am ajuns să ne întrebăm cu cât pierdem, nu dacă pierdem", ne-a declarat, revoltat, Ţiţi Dumitriu.
Depăşiţi la toate capitolele
"Suntem în aceeaşi situaţie de acum câţiva ani. Joc întâmplător, lăsat la îndemâna unor jucători care îşi interpretează partitura după ureche, fără coeziune, fără tactică şi depăşiţi la toate capitolele: fizic, tehnic şi tactic", a completat Dumitriu.
Reputatul tehnician e convins că, din postura de ţară gazdă, România trebuia să-şi propună să ajungă în fazele superioare ale competiţiei. "Din păcate, ne lipsesc dăruirea, pasiunea, sacrificiul. Aceste lipsuri provin şi din educaţie", a fost concluzia lui Ţiţi Dumitriu.
NERVI
"Am cheltuit degeaba"
Ţiţi Dumitriu crede că aceste rezultate sunt efectul dezastrului din sectorul juvenil din România. "Problema e la instruirea acestor copii, una net inferioară celorlalte şcoli de fotbal din Europa. Competiţiile la care participă copiii sunt modeste", a mai spus Ţiţi Dumitriu.
Mircea Sandu, preşedintele FRF, a fost la fel de acid: "Am remarcat mai mulţi jucători de la cehi decât de la noi. N-am înţeles declaraţiile dinaintea meciului că vom juca precum Barcelona. Am cheltuit degeaba două milioane de euro cu această echipă", a tunat "Naşul".