Marea dragoste, pasiunea care te face sa uiti de tot si de toate, este, de fapt, doar un soi de drog, secretat de propriul organism, iar efectul euforic dureaza destul de putin, scrie „Washington Post” intr-un amplu articol dedicat mecanismelor nevazute ale iubirii.
Omul tanjeste dupa iubire pentru ca asa ii dicteaza creierul. Atunci cand te indragostesti intra in actiune o serie de neurotransmitatori, precum dopamina sau norepinefrina, care aprind creierul.

„Dragostea este un drog”, spune Helen Fisher, antropolog la Rutgers University si autor al cartii „De ce iubim: Natura si chimia dragostei”. „Aria tegmentala ventrala este un grup de celule care produc dopamina, un stimulent natural, pe care il trimite in multe zone cerebrale atunci cand te indragostesti. Aceeasi regiune este afectata si atunci cand esti sub efectul cocainei”, explica Fisher.

Noi iubim, noi nu gandim

Atunci cand omul se indragosteste, nu prea mai e loc pentru gandire, este concluzia celui mai recent experiment efectuat de antropologul american. Peste 30 de voluntari, toti foarte indragostiti, au fost supusi unor tomografii computerizate, fiind pusi sa admire in acest timp pozele persoanei iubite. Ariile care s-au activat primele au fost doua mici formatiuni situate de-o parte si de alta a creierului, numite nucleul caudat, care controleaza si sistemul de recompense, adica reteaua cerebrala care creeaza senzatia de placere si motivarea pentru a obtine o rasplata. Imediat dupa aceea intra in actiune aria tegmentala ventrala, care inunda creierul cu dopamina.

Ce-i prea mult strica

Efectele euforizante ale iubirii sunt de scurta durata si nici nu s-ar putea altfel, spune Pamela Regan, profesor de psihologie la California State University. „A fi indragostit este minunat… dar trupurile noastre nu pot rezista in aceasta stare prea multa vreme”, avertizeaza ea.
Exista doua cai pentru a nu muri in urma unei „supradoze de iubire”. Varianta fericita ar fi ca in actiune sa intre oxitocina si alte substante chimice care transforma pasiunea oarba intr-o dragoste mai calma, dar mai temeinica.

Mai exista, din nefericire, si dezamagirea totala, produsa de constatarea ca obiectul pasiunii este o persoana de nimic. Furie si disperare! Dopamina iese din scena trantind usa si se refugiaza in cortexul insular ori cel lateral orbitofrontal, zone asociate cu riscul, durerea fizica si sindromul obsesiv-compulsiv. Astfel, atunci cand se uita la poza iubitei, subiectul nu mai simte dorinta, ci are o senzatie neplacuta.

Concluzia cercetatorilor este una singura: iubirea este efemera. Problema e ca atunci cand te indragostesti nu-ti mai pasa de ce zic oamenii de stiinta.
Cititi si De cate ori putem iubi?