Drogurile i-au dezvăluit „apocalipsa climatică”! Ei sunt fondatorii Extinction Rebellion!
- Adrian Dumitru
- 21 octombrie 2019, 18:00
V-ați imaginat, desigur, că în spatele demonstrațiilor „climatice” se află tineri cercetători și adolescenți îngroziți de schimbările teribile pe care inconștiența oamenilor le-ar putea avea asupra planetei... Ei bine, s-ar putea să aveți o surpriză. Nici vorbă de așa ceva, cel puțin în ceea ce-i privește pe fondatorii Extinction Rebellion (XR), cea mai agresivă organizație din armata gretinilor (susținătorii Gretei Thunberg).
Potrivit datelor strânse de jurnaliștii britanici de la dailymail.co.uk, inițiatorii acestei mișcări sunt mai degrabă niște excentrici, ca să folosesc un termen decent. Printre ei se află o mamă „neo-păgână”, care spune că i-a venit ideea de a deveni activist climatic după ce a experimentat droguri psihedelice, un fermier organic ratat, nepoata unui baron și câțiva extremiști de stânga.
Fără îndoială, în această galerie, Gail Bradbrook ocupă un loc de cinste. În vârstă de 47 de ani, respectabila doamnă se declară „neo-păgână” și mărturisește deschis că a decis să se implice în Extinction Rebellion după ce a luat doze uriașe de droguri psihedelice puternice.
Doamna Bradbrook, care are doi copii în vârstă de 10 și 13 ani, a zburat în Costa Rica cu ani în urmă și a încercat experiența ibogainei, un stimulent psihic puternic, cu efecte halucinogene.
Mai mult, Gail Bradbrook, care are un doctorat în biofizică moleculară, a testat pe pielea ei și ayahuasca, un drog toxic folosit de șamanii din jungla Amazonului. Abia atunci și-a dat seama în ce pericol se află copiii ei. Potrivit propriilor declarații, drogurile i-au reîncărcat creierul și i-au dat „codurile schimbărilor sociale”.
Ca urmare, și-a început activismul climatic, dar nu a renunțat nici la transe. Ea ține „cercuri de lună” mistice cu colegele de sex feminin, în care toate ingerează un alt drog „natural”, mugwort, folosit de celți în antichitate.
Printre ceilalți fondatori ai grupării se află frumoasa ziaristă Tasmin Osmond, nepoata baronului Thomas Lees, dar și fermierul organic eșuat Roger Hallam în vârstă de 52 de ani. Vechi militant al tuturor cauzelor ecologiste, Hallam este, se pare, unul dintre cei care au pus la cale atacul cu drone pentru blocarea aeroportului Heathrow.
Bărbatul a candidat independent și la alegerile europene din 2019, dar nu a reușit să obțină decât 0,04 la sută din voturi, adică fix 924. Mult mai avizat în ceea ce privește politica este, însă, Stuart Basden. Iată ce scrie acest activist climatic într-un articol recent.
„Sunt aici pentru a spune că XR (Extinction Rebellion) nu este despre climă. Vedeți, deteriorarea climatului este un simptom al unui sistem toxic care a infectat modul în care ne raportăm unii la alții și la viață. Acest mod s-a agravat atunci când „civilizația” europeană a fost răspândită pe tot globul, prin cruzime și violență (în special) în ultimii 600 de ani de colonialism, deși rădăcinile acestei infecții sunt mai vechi.
Pe măsură ce europenii și-au răspândit toxicitatea în întreaga lume, au adus torturi, genocid,carnaje și suferință până la capătul pământului. Miturile lor culturale justificau ororile, cum ar fi ideea că indigenii erau animale (nu oameni) și, prin urmare, Dumnezeu ne-a oferit stăpânire asupra lor.
Acest lucru a fost folosit pentru a justifica un genocid pe mai multe continente de zeci de milioane de oameni. Venirea erei științifice nu a însemnat decât intensificarea acestui proces, întrucât lumea din jurul nostru a fost văzută din ce în ce mai mult ca o materie „moartă” - care aștepta să o exploatăm și să o folosim.”
Ce propune Stuart Basden? Nici mai mult, nici mai puțin, decât vechea luptă împotriva tuturor amăgirilor care stau la baza civilizației europene, de la supremația rasei albe la hetero-sexism (care în opinia lui propagă ideea că heterosexualitatea este singura „normală”, iar celelalte sunt deviante”). N-am să intru în detalii, deși mărturia lui Basden ne arată clar că Extinction Rebellion este doar o altă mască sub care stânga neo-marxistă încearcă să șteargă civilizația europeană de pe fața pământului.
Marea problemă este că acest grup de excentrici și radicali de stânga crește pe zi ce trece, în ciuda scopurilor aberante și a mijloacelor demente pe care le folosește. Grupul are peste o sută de filiale numai în Marea Britanie, reușind să adune chiar și zece mii de manifestanți la o acțiune, chiar dacă e vorba de blocarea autostrăzilor, a garniturilor de metrou sau a aeroporturilor. Mișcarea a luat amploare, însă, și în afara Regatului Unit. Conform organizatorilor, există aderenți în 80 de orașe din 33 de țări, printre care India, Africa de Sud sau chiar Insulele Solomon.