DRIVE-TEST EVZ: Suzuki Swift 4x4

DRIVE-TEST EVZ: Suzuki Swift 4x4

Chiar şi cu tracţiune pe ambele punţi, Swift 1.3 4x4 rămâne, prin excelenţă, o maşină de oraş

Dacă Subaru, tot o marcă japoneză, trimite cu gândul la sportivitate şi, bineînţeles, la 4x4, Suzuki are în subsidiar accesibilitatea. Nici una, nici cealaltă nu se bucură de notorietatea celor „trei mari” din Ţara Soarelui Răsare - Toyota, Honda, Nissan -, şi e foarte posibil ca Mazda să le întreacă de asemenea.

Comparaţia cu Subaru trebuie privită prin prisma faptului că întreaga gamă Suzuki comercializată la noi, cu o singură excepţie (Splash), dispune, oricât ar putea părea de surprinzător, de serviciile unor sisteme de tracţiune integrală.

Swiftul pe care l-am testat recent, model proiectat să supravieţuiască în jungla urbană, face parte din brigada 4x4 de la Suzuki. El are doi colegi mai mari, crossoverul SX4 şi SUV-ul compact Grand Vitara, dar şi unul mai mic, SUV-ul de buzunar Jimny - excelent adaptat pentru campaniile conduse la mare depărtare de ultimul petic de asfalt. Concurenţă firavă

Swift 4x4 abia dacă are un concurent direct. În oferta Fiat pentru România, poate fi identificat micul Panda 4x4 (12.174 de euro), care se califică drept cel mai apropiat model ca dimensiuni (deşi cu peste zece centimetri mai scurt) şi „tehnică de luptă”.   Chiar judecând doar prin prisma amprentei la sol - al doilea cel mai mic Suzuki (depăşit la acest capitol de mai noul Alto, necomercializat încă la noi) se încadrează undeva la graniţa segmentelor A şi B - se pot identifica doar o mână de adversari. Nissan are Micra, Toyota defilează cu Yaris, Citroën propune perechea C2 (autoturism disponibil exclusiv cu două uşi) - C3, iar Subaru oferă Justy, un model care face notă distinctă cu restul gamei, punând puterea pe caldarâm doar prin intermediul roţilor anterioare.   În mod paradoxal, Swift îşi găseşte un rival şi în propria ogradă - modelul Splash, cel care, spuneam, nu posedă şi o versiune cu tracţiune 4x4.

ECONOMIE. Bord curat, dar realizat cu materiale plastice dure Foto: Suzuki

Echilibru contra zvâc

Transmisia integrală nu transformă Swiftul dintr-un model cu veleităţi preponderent urbane (perfect capabil să susţină călătorii lungi) într-unul adaptat incursiunilor în off-road. Garda la sol modestă şi sistemul 4x4 simplist sunt tot atâtea frâne în calea unui progres constructiv pe teren accidentat.   Astfel „înarmată”, maşinuţa gestionează cu folos ieşirile la iarbă verde şi, poate cel mai important, deplasările pe drumuri asfaltate cu aderenţă scăzută (ploaie) sau precară (zăpadă).

Swift 4x4 are un motor pe benzină, cu patru cilindri, de 1.3 litri, care dezvoltă 92 de cai-putere la aproape 6.000 rpm. Dacă versiunea dotată similar, dar cu tracţiune faţă, este deosebit de inimoasă şi distractivă, aceasta pierde din zvâc, greutatea suplimentară (165 de kilograme, echivalentul a două persoane de talie medie) penalizând dinamica maşinii.

Sprintul de la zero la 100 km/h este apăsat de aproape două secunde adiţionale, motorul trebuind ţinut la regimuri înalte de turaţie pentru demaraje satisfăcătoare.

Sistemul 4x4 nu este ieftin. La un nivel de echipare similar, acesta impune o cheltuială mai mare cu 1.900 de euro. Chiar şi aşa, cei care apreciază siguranţa suplimentară garantată de prezenţa sa trebuie să achite doar 12.550 de euro inclusiv TVA, preţ de listă.

Pe lângă sistemul de tracţiune integrală, Swift 4x4 oferă, între altele, ABS şi EBD, airbaguri faţă, aer condiţionat, geamuri şi oglinzi electrice, radio-CD (MP3), servodirecţie şi închidere centralizată.

Ne puteți urmări și pe Google News