Evenimentul Zilei > Actualitate > Dorin Tudoran, mesaj către lichele: “Linişte uşoară, domnilor!”
Dorin Tudoran, mesaj către lichele: “Linişte uşoară, domnilor!”

Dorin Tudoran, mesaj către lichele: “Linişte uşoară, domnilor!”

Dorin Tudoran vorbeşte într-un interviu amplu acordat EVZ despre aceste cazuri şi despre o istorie care i-a răpit, în ultimă instanţă, viaţa.

EVZ a scris ieri despre cea mai fierbinte lansare de carte a Editurii Polirom, volumul “Eu, fiul lor", care reuneşte o selecţie de documente din dosarul de urmărire informativă al lui Dorin Tudoran. Acesta a fost deschis de Securitate în 1976 şi parţial închis în 1985, odată cu emigrarea poetului în SUA.

  • Patru turnători de lux în siajul obiectivului "Tudorache"

Şapte turnători, din totalul celor 34 care oferă informaţii despre “obiectivul Tudorache", au fost deconspiraţi. Printre ei, Mihai Botez, fost ambasador al Romaniei la ONU şi Washington, sau Andrei Brezianu, directorul secţiei de limba română de la Vocea Americii între 1991 şi 2001.

EVZ: După lectura sutelor de pagini scrise cu peniţa Securităţii, prima întrebare nu poate fi decât aceasta: cine sunteţi, domnule Tudoran?
Dorin Tudoran: Cred că sunt un om care a încercat să rămână întreg. Şi atunci când se afla în inima unei neomenii infernale şi după ce a reuşit să iasă de sub chingile ei administrative.
Dincolo de cele 18 volume ale dosarului, ce se află între 1976, anul primei note întocmite de Securitate despre “Tudorache”, şi 1985, anul emigrării dumneavoastră?
O radicalizare. Mai întâi a propriei conştiinţe, apoi a reacţiei faţă de alcătuirea monstruoasă a felului în care ne-am autoeducat să ne prefacem că trăim. Noi nu am trăit, noi am supravieţuit. Când a venit timpul să trăim, mulţi dintre noi au mari probleme de acomodare cu normalitatea. Foarte puţini s-au năs cut opozanţi, chiar dacă aşa se declară.

Cât de scurt a fost drumul de la poziţia contestatarului literar la cea a disidentului?
Depinde cine şi de unde se uită la acest drum. Sunt oameni care mă cunosc de o viaţă şi îşi amintesc că am avut mereu probleme cu felul în care era alcătuită
lumea. Pe de altă parte, există şi eforturile concertate de a arunca în derizoriu actele de rezistenţă. Discursul acestei ticăloşii organizate este: „Lasă, domne’, Icsulescu ăsta a dus-o bine şi, când s-a plictisit de bine, a început să se dea disident. Un securist nenorocit!”.

Dacă România comunistă v-ar fi oferit şansa să eliminaţi plagiatorii sau literaţii compromişi aţi mai fi contestat sistemul?
Nu m-am ocupat niciodată cu operaţiuni de eliminare. Tot ce am cerut, şi nu am fost singurul, a fost dreptul de a discuta lucrurile pe faţă. De a discuta cazul
lui Ion Gheorghe, cu cărţile pe masă: cea personală şi cea din care furase. A părut prea mult şi s-a trecut la eliminarea mea. Miza nu era Ion Gheorghe, ci o doctrină naţional-comunistă pusă în slujba unei dictaturi ajunsă la nivel de paranoia, doctrină pe care mulţi hotărâseră să o „îmbogăţească“. Pe de altă parte, eu nu pot să-i pun pe acelaşi „raft” pe Adrian Păunescu şi pe C.V. Tudor. În vreme ce Păunescu este un scriitor autentic, Vadim este un imitator de mâna a treia. Că Păunescu a ales să se pună pe acelaşi „raft” cu Vadim, este o altă
discuţie, una din care, evident, nu Vadim iese prost.

În 1978, susţineaţi că Adrian Păunescu, „peste 30 de ani, va recunoaşte
că a greşit”.

Pentru mine, Adrian Păunescu este un caz foarte delicat. Nu am fost doar foarte apropiaţi, dar Adrian a jucat un rol determinant în sprijinirea debutului
meu editorial. Încet-încet, drumurile noastre s-au despărţit, dar oricât de tensionate au fost relaţiile dintre noi, eu nu pot să nu mărturisesc că l-am văzut pe Păunescu făcând şi mult bine. Evident, nu mă încântă să-l văd continuând în eroarea de a susţine că nu a făcut decât lucruri bune pe lumea asta. Dar nici nu mă omor după discursul celor ce n-au făcut niciun bine nimănui, iar acum se ocupă cu vehemenţă de Păunescu.

Dosarul de urmarire informativă al disidentului Dorin Tudoran conţine aproape zece mii de file, reunite in 18 volume

Dosarul dumneavoastră conţine numele a 34 de informatori. Se poate reconstitui cu aceştia o arheologie a trădării?
Da, se poate reconstitui o
asemenea deprimantă arheologie. Până acum nu mi-au fost desecretizaţi decât şase informatori. Pe alţii i-am identificat de unul singur. Aş prefera să uit toate aceste nume.

V-a şocat să-l găsiţi printre sursele Securităţii pe Mihai Botez?
Şocat este un eufemism.
L-am iubit foarte mult pe Mihai
şi nu doresc să păstrez decât
imaginea acelui om. Slăbiciune?
Nostalgii gratuite? Nu ştiu. Dar
asta simt, asta spun.

Andrei Brezianu? Este unul dintre cei mai “loiali” informatori.
Cazul domnului Brezianu este un pic mai complicat. Andrei Brezianu nu mi-a fost doar prieten, mi-a fost şi şef la Vocea Americii. Am hotărât să cer autorităţilor
americane să-mi răspundă la câteva întrebări. Au ştiut că a fost informator al
Se curităţii? Dacă nu au ştiut şi află acum, au ceva de spus? În dosarul meu găsesc nu doar planurile de acţiune întocmite pentru informatorul „Dan”, ci şi note olografe în care acesta raportează cum şi-a îndeplint sarcinile. Fiecare e liber să se pună ori nu de acord cu propria-i conştiinţă. Dacă turnătorii mei se simt mulţumiţi cu ce au făcut, linişte uşoară, domnilor!

„Detest această carte”

Cum vă simţiţi, ştiind că toate aceste nume ies pe piaţă, odată cu volumul „Eu, fiul lor”?
Nu este un secret printre prietenii mei: detest profund această carte. Dar m-aş fi detestat dacă, până la urmă, nu luam hotărârea de a publica fie şi măcar
aceste 500 de file.

Cine aţi fi putut fi, în absenţa lui „Tudorache”?
Probabil aş fi fost un tip ceva mai zâmbitor şi admirând acum un raft de cărţi purtându-mi semnătura. Aşa, sunt un tip cu totul plicticos, defazat şi, spun
mulţi, rupt de realităţile patriei. Mă consolez cu faptul că nu sunt altfel decât ceilalţi români. Din interviuri, cărţi, declaraţii, comentarii părem un popor de
Avram Iancu. Din felul cum trăim şi acţionăm părem un popor de Gore Pirgu ori Dinu Păturică. Pas de a mai înţelege un popor care nu trebuie înţeles, ci iubit
necondiţionat. Asta dacă vrei să te ia în serios. Bag seamă că eu n-am ţinut cu tot dinadinsul să mă ia în serios.


1974 – Dorin Tudoran (dreapta), alături de scriitorul Horia Pătraşcu, cu unsprezece ani înainte să se despartă, definitiv, de România.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.