Suma voturilor obţinute de cei trei candidaţi este mai mare cu 12 decât totalul opţiunilor valabil exprimate, comunicat oficial de PC.
Dan Voiculescu a desemnat-o preşedinte al PC pe Daniela Popa printr-o aritmetică ciudată. Rezultatele alegerilor comunicate de Dom’ Profesor, cum îi spun conservatorii, se contrazic fundamental. Totalul voturilor obţinute de cei trei candidaţi - Popa - 570, Anghel - 557 şi Cutaş - 85 este 1.212. Cu 12 mai mult decât totalul voturilor valabil exprimate comunicat de comisia de numărare, care a avansat cifra de 1.200. Reamintim că Florin Anghel a pierdut la o diferenţă de 13 voturi.
Acesta a contestat ieri-seară rezultatele votului, invocând exact această situaţie a neconcordanţelor dintre cifrele comunicate. Anghel spune că liderii PC au refuzat să-i transmită o copie a procesuluiverbal şi să-i explice aceste contradicţii. „Dom’ Profesor refuză să înţeleagă că lumea e supărată nu pentru că nu am ieşit eu preşedinte, ci pentru că s-a încălcat statutul şi pentru că e o problemă cu voturile“, ne-a declarat Anghel. Acesta a precizat că întâi aşteaptă răspunsul conducerii PC la contestaţia depusă şi abia apoi va decide ce face. Locotenenţii lui Felix încep vânătoarea „turbulenţilor“ În timp ce disidenţii redactau contestaţia, conducerea PC pregătea măsuri punitive. „Turbulenţii“ vor fi trecuţi pe o listă neagră şi nu vor mai fi invitaţi la reuniunile PC. „Dom’ Profesor s-a supărat foarte tare pentru că i-a fost stricat Congresul“, susţin surse conservatoare. Drept urmare, subordonaţii săi s-au grăbit să ia măsuri.
„Am sesizat Comisia de etică pentru a analiza comportamentul membrilor noştri la congres. Vor fi propuse măsuri astfel încât asemenea manifestă ri să nu mai fie prezente. Pe turbulenţi îi lăsăm acasă şi să-i aducem pe cei care au forţa argumentelor şi nu forţa tăriei vocii“, a anunţat ieri secretarul general al PC, Codruţ Şereş. „Nu a fost elegant si strategic din punct de vedere al imaginii partidului să te manifeşti aşa. Şi în fotbal sunt sancţionate manifestările de acest gen“, a apreciat şi Bogdan Ciucă, purtătorul de cuvânt. Acesta a precizat că nu va fi vorba de „sancţiuni spectaculoase“. Identificarea turbulenţilor se va face cu ajutorul imaginilor filmate de televiziunile familiei Voiculescu. VULCAN Primele plecări de după Congres Unii dintre conservatorii nemulţumiţi de situaţia din partid au început să plece. Organizaţia din oraşul Vulcan (jud. Hunedoara) şi-a anunţat trecerea la PD-L. Anunţul a fost făcut ieri de viceprimarul conservator din Vulcan, Angela Stoica. Aceasta a declarat pentru Mediafax că a trecut din PC în PD-L, alături de 80% din organizaţia locală. În aceeaşi conferinţă de presă, primarul Vulcanului, Gheorghe Ile (PC), a spus că atât el, cât şi consilierii locali vor trece la PD-L, după expirarea mandatului.