Doliu în fotbal. A murit Marian Lumînare. Președintele AMFB a fost răpus de boală la 60 de ani

Doliu în fotbal. A murit Marian Lumînare. Președintele AMFB a fost răpus de boală la 60 de aniMarian Lumînare. Sursă foto: Facebook

Marian Lumînare, președintele Asociației Municipale de Fotbal București (AMFB), a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 60 de ani. Decesul său a fost anunțat de Federația Română de Fotbal.

FRF a anunțat decesul lui Marian Lumînare

Federația Română de Fotbal a transmis, printr-un comunicat, că a primit vestea morții lui Marian Lumînare și a evocet rolul pe care acesta l-a avut în fotbalul amator din București.

„Federaţia Română de Fotbal a primit cu profundă tristeţe vestea dispariţiei lui Marian Lumînare, o figură marcantă a fotbalului amator şi un promotor dedicat al sportului-rege în Bucureşti.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti (AMFB), Marian Lumînare şi-a dedicat o mare parte din viaţă dezvoltării fenomenului fotbalistic la nivel local, punându-şi amprenta asupra organizării competiţiilor şi susţinerii cluburilor din capitală. Activitatea sa neobosită şi pasiunea pentru fotbal au contribuit semnificativ la consolidarea fotbalului amator şi juvenil.

În aceste momente de mare suferinţă, Federaţia Română de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate, prietenilor şi întregii comunităţi a Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”. Scrie în comunicatul dat publicităţii de FRF.

Federația Română de Fotbal

Federația Română de Fotbal. Sursa foto: facebook / Federația Română de Fotbal

AJF Ilfov a transmis, la rândul său, un mesaj de condoleanțe

După anunțul privind decesul lui Marian Lumînare, și Asociația Județeană de Fotbal Ilfov a transmis un comunicat în care a vorbit despre pierderea pentru comunitatea fotbalistică și despre contribuția acestuia la dezvoltarea fotbalului bucureștean.

„Asociaţia Judeţeană de Fotbal Ilfov transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate, precum şi Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti şi întregii familii a fotbalului bucureştean, în urma trecerii în nefiinţă a domnului Marian Lumânare, Preşedinte al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti.

Plecarea sa dintre noi reprezintă o pierdere profundă pentru întreaga comunitate fotbalistică. Prin dedicarea, profesionalismul şi pasiunea sa, a avut o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea şi promovarea fotbalului în Bucureşti.

În aceste momente de grea încercare, suntem alături de familie, de Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti şi de toţi cei care i-au fost aproape, împărtăşind durerea acestei pierderi”, a transmis un comunicat şi AJF Ilfov.

Mesajul transmis de AJF Ilfov vorbește despre impactul pe care Marian Lumînare l-a avut în fotbalul din București și despre relația sa cu structurile implicate în organizarea competițiilor locale.

Pierdere pentru fotbalul amator din București

Moartea lui Marian Lumînare înseamnă dispariția unuia dintre oamenii asociați cu organizarea și susținerea fotbaluluiamator din Capitală. Din poziția de președinte al Asociației Municipale de Fotbal București, acesta a fost implicat în activitatea competițională locală și în susținerea cluburilor care activează în București.

Reacțiile transmise de FRF și AJF Ilfov după anunțul decesului arată locul pe care Marian Lumînare l-a avut în fotbalul bucureștean și ecoul pe care dispariția sa l-a avut în rândul celor implicați în fenomenul sportiv local.