Evenimentul Zilei > Actualitate > Dolha şi Tudor, portari de „4-4 ca la teatru”
Dolha şi Tudor, portari de „4-4 ca la teatru”

Dolha şi Tudor, portari de „4-4 ca la teatru”

Goalkeeperii echipelor Dinamo şi Unirea Urziceni au fost penibili în meciul de duminică seară, contribuind prin gafele lor la stabilirea scorului final.

Unirea Urziceni şi Dinamo au reuşit, duminică seară, cel mai spectaculos meci al sezonului, pe care l-au încheiat la egalitate (scor 4-4). Nervii au fost întinşi la maximum până la final, ialomiţenii egalând în ultimele secunde, prin Marius Bilaşco.

Eroul negativ a fost portarul dinamovist Ema Dolha, care la scorul de 2-4 a scăpat din mâini o minge şi a fost nevoit să comită penalty. La aceeaşi fază, Dolha şi-a luxat umărul drept. El va fi operat mâine şi va rata restul sezonului. Gafa de la Urziceni a venit după cea de la jocul de campionat cu CFR Cluj (2-2), atunci când ardelenii au egalat pe final după o greşeală a goalkeeperului dinamovist. Mai mult, în meciul de Cupă, cu CFR, Dolha l-a accidentat grav pe coechipierul său Lucian Goian.

În aceste condiţii, goalkeeperul Cristi Munteanu va fi titularizat, în finalul campionatului, mai ales că la Urziceni, în locul lui Dolha a intrat George Curcă, scos vinovat pentru primirea ultimului gol. Fost portar, Costel Câmpeanu, naşul lui Dolha, crede că evoluţiile finului său au fost afectate de presiunea pusă pe umerii lui.

„A fost criticat dur după meciul de la Cluj. De aici, şi intervenţia aia involuntară, în care l-a accidentat pe Goian. Nu a mai fost sigur pe el. Pe centrări se iese tare, dai dracului în minge ca lumea! Dacă îi mai iei şi capul unui adversar, şi mai bine, că impui respect!”, ne-a declarat „Burebista”.              

Tudor, suspectat de blat

Lui Marian Iancu, finanţatorul echipei FC Timişoara, prestaţia lui Daniel Tudor, portarul ialomiţenilor, i s-a părut dubioasă: „Cu totul şi cu totul curios. Nu spun mai mult”. La primul gol, Tudor a fost învins de coechipierul său Bruno Fernandes. Fin al lui Ionel Dănciulescu, portarul este un apropiat al lui Gigi Neţoiu, jucând la Dinamo în perioadele 1995-1997, 1997-1998 şi 2002- 2003.

Tudor respinge insinuările: „Autogolul a fost ceva prostesc, mă doare că am greşit. Nu mă interesează ce zice Iancu. Noi avem conducători profesionişti”.


"Îmi felicit întreaga echipă pentru cum a jucat, mai puţin pe cei doi portari ai mei.“
CORNEL ŢĂLNAR, antrenor al echipei Dinamo

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: