Doina Pană are o bănuială în cazul otrăvirii ei cu mercur

Doina Pană are o bănuială în cazul otrăvirii ei cu mercur

Doina Pană (foto) s-a prezentat, luni, la sediul DIICOT. Fostul ministru în guvernele Ponta și Tudose a dorit să studieze dosarul deschis in rem, după ce a reclamat că a fost otrăvită cu mercur.

Ea a solicitat urgentarea anchetei, argumentând că într-o speță cum ar fi tentativa de omor cu cât trece mai mult timp, cu atât mai greu este de prins infractorul. Mai mult decât atât, fostul ministru al Apelor și Pădurilor a spus că banuiește pe cineva, dar nu vrea să facă acuzații fără a avea probe. „Eu am apreciat cum s-a implicat domnul procuror, însă vedeţi, când e vorba de o fraudă fiscală sunt documente care rămân, poate dura oricât, dar în momentul care este o speţă de acest gen, cu tentativă de omor, cu cât se îndepărtează în timp cu atât este mai greu de demonstrat şi de aceea am venit să cer o urgentare”, a declarat Pană, la ieșirea din sediul DIICOT. În luna mai cazul ei a fost făcut public. În ianuarie 2018, a fost nevoită să renunţe la funcţia de ministru, din motive medicale, după ce a descoperit că a fost otrăvită cu mercur.

 

Ne puteți urmări și pe Google News