Fostul consilier al vicepresedintelui american Dick Cheney, Lewis Libby, a fost condamnat ieri la doi ani si jumatate inchisoare pentru obstructionarea justitiei in cadrul unei anchete referitoare la modul in care administratia George W. Bush a gestionat razboiul din Irak, transmite Reuters.
Lewis „Scooter” Libby a fost condamnat de asemenea la plata unei amenzi de 250.000 de dolari. Pedeapsa a fost pronuntata de un tribunal federal din Washington. Acuzarea ceruse 30 pana la 37 de luni inchisoare, in vreme ce apararea propusese o pedeapsa cu suspendare.
Fost director de cabinet al vicepresedintelui Cheney si principal consilier al acestuia, Libby a fost gasit vinovat in martie de obstructionarea justitiei, marturie falsa si sperjur, la capatul unui proces care a durat o luna si jumatate.
Acuzatiile la adresa lui Libby au aparut pe fondul unei investigatii referitoare la dezvaluirea identitatii agentului CIA Valerie Plame, al carei sot, diplomatul Joseph Wilson, criticase campania americana din Irak. Deconspirarea unui agent CIA este un delict federal in SUA si incidentul din 2003 a dus la declansarea unei anchete sub conducerea unui procuror special.
Libby este unul dintre inaltii functionari ai administratiei Bush care au discutat cu jurnalistii despre Valerie Plame, desi informatiile privind natura activitatii acesteia erau secrete. Libby nu a fost inculpat pentru deconspirarea agentei, ci pentru faptul ca a mintit sub juramant, negand discutiile avute cu presa asupra acestui subiect.
Avocatul lui Libby a anuntat, dupa pronuntarea pedepsei, ca va introduce apel, procedura ce amana deocamdata executarea pedepsei.