Doctorii, platiti in functie de timpul alocat pacientilor
- Adam Popescu
- 21 februarie 2007, 02:00
Un proiect elaborat de Casa de Asigurari le cere medicilor de familie sa acorde pentru consultatia unui bolnav cel putin 15 minute.
Bolnavii ar putea sa-si aleaga medicii si spitalele la care doresc sa mearga dupa criterii mai clare decat pana acum. Pacientii vor sti inainte de a merge la medic cat ar trebui sa dureze consultatia, cate vizite la domiciliu face un doctor de familie pe luna, dar si care este rata mortalitatii intr-un anumit spital. In plus, doctorii vor fi platiti in functie de timpul pe care il acorda pacientilor.
Toate acestea sunt propuse intr-un proiect de ordin privind criteriile de calitate a serviciilor medicale, initiat de Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). Oficialii spera ca prin respectarea acestor criterii va creste calitatea serviciilor medicale oferite in sistemul de sanatate.
Vizitele la domiciliu primesc bile albe
Un control la medicul de familie ar trebui sa dureze cel putin 15 minute. „Sunt medici de familie care controleaza un pacient in cinci minute. Este greu de crezut ca acest lucru este posibil daca avem in vedere timpul necesar pacientului pentru a se dezbraca, a i se lua tensiunea, pentru a fi ascultat la plamani, si in care, eventual, sa i se prescrie si o reteta”, afirma Aurora Dragomiristeanu, medic sef la CNAS.
Ea mai spune ca medicii vor fi platiti in functie de calitatea serviciilor pe care le acorda asiguratilor (timp alocat acestora si disponibilitate). Totodata, asiguratii isi vor putea alege medicul de familie si in functie de numarul de vizite pe care acesta le face la domiciliu.
„Daca se va observa ca un doctor de familie face 15 vizite la domiciliu pe luna, iar un altul doar trei, asiguratul isi poate alege doctorul in functie de gradul de implicare al acestuia”, completeaza Augustus Costache, purtator de cuvant la CNAS.
Sistem pentru sugestii si reclamatii in spitale
Daca ordinul emis de Ministerul Sanatatii si CNAS va intra in vigoare, spitalele ar trebui sa beneficieze si de un sistem de inregistrare a sugestiilor si reclamatiilor. Acestea trebuie sa fie facute publice.
Criteriile privind calitatea asistentei medicale spitalicesti mai presupun inregistrarea numarului de pacienti transferati catre alte spitale, a ratei de ocupare a paturilor, dar si a ratei mortalitatii din unitatea medicala respectiva.
In plus, gravidele isi vor putea alege maternitatea si in functie de rata mortalitatii materne dintr-un spital si a mortalitatii precoce a nou-nascutilor, informatii care vor fi de asemenea facute publice.