DOCTOR EVZ: Pot folosi cortizon daca am probleme cu oasele?
- Adam Popescu
- 23 noiembrie 2007, 02:00
Va raspunde prof. dr. Ion Fulga, seful Catedrei de Farmacologie, Facultatea de Medicina, UMF "Carol Davila", Bucuresti.
Petru Cristian, 35 de ani: Am fost depistat cu necroza de cap femural. Am inteles ca unul dintre factorii de risc ar fi administrarea de cortizon. Am niste „cruste” albe inestetice pe fata si sprancene, iar un dermatolog mi-a recomandat un unguent care are in compozitie si cortizon. E sigur sa-mi dau cu asa ceva avand in vedere boala de care sufar? Cortizonii nu sunt nici pe departe singura cauza de necroza de cap femural. Este insa adevarat ca aceste medicamente administrate pe termen lung si in cantitati mari pot produce rarefierea oaselor (osteoporoza), dar este foarte putin probabil ca acele cantitati mici de cortizon pe care dumneavoastra le administrati local din cand in cand sa va agraveze boala. Totusi nu trebuie exagerat deoarece cortizonii se absorb si prin piele. Trebuie, de asemenea, pastrata legatura cu medicul dermatolog deoarece cortizonii administrati local pe termen lung pot produce modificari locale inestetice.