DOCTOR EVZ: De ce am senzaţia de corp străin în gât?
- Adam Popescu
- 15 februarie 2008, 02:00
Vă răspunde MARGARETA STOICA, medic ORL, Centrul de Foniatrie „Opera Română“, Bucureşti
Cristina, Dolj: Mi-a apărut, din vară, un fel de excrescenţă în interiorul nării. Mi-am făcut un exudat naso-faringian şi mi-a ieşit stafilococ auriu în nas. Să fie asta explicaţ ia? În plus, am senzaţia de corp străin în gât. În ceea ce priveşte problema pe care o aveţi la nas, nu cred că e vorba de polipi, pentru că nu aţi fi putut vedea cu ochiul liber. De asemenea, nu are legătură cu stafilococul auriu, care, dacă nu are complicaţii şi nu dă febră, vă recomand să nu-l trataţi cu antibiotic. În proporţie de 80%, cred că este vorba de un papilom şi acesta merge îndepărtat prin cauterizare cu electrocauterul, ori excizat asemenea unei simple leziuni pe piele. Papilomul poate apărea oriunde pe piele, inclusiv în această regiune unde există şi piele, şi fire de păr. Poate aţi avut un coş pe care l-aţi lezat sau poate fi de natură virală. Senzaţia pe care o aveţi în gât nu are legătură cu papilomul. Faptul că vă vine să expectoraţi dimineaţa arată că secreţia vine de sus în jos, din nas în gât, se adună în bronhii şi trahee. Pot fi mai multe cauze: rinită cronică, sinuzită, deviaţie de sept etc. Vă recomand un control ORL