Va raspunde Alexis-Virgil Cochino, medic rezindent pediatrie, IOMC "Alfred Rusescu", Bucuresti.
Georgiana: De la ce varsta este bine sa paseasca un copil? Am un baiat de aproape sapte luni caruia ii place foarte mult sa merga sustinut. Multi mi-au spus insa ca este prea devreme sa-l pun sa faca asa ceva, ca are coloana fragila si risc sa-i fac rau. Exista vreo regula legata de momentul in care poate pasi un copil? Copilul abia acum sta mai bine in fundulet (se cam leagana si mai cade) si nici nu se ridica singur. La varsta de sapte luni, oasele (toate, nu doar coloana) sunt prea moi ca sa sustina greutatea corpului. De aceea, chiar daca el incearca sa se ridice, nu trebuie sa il „punem” noi sa mearga, nici chiar sustinut de manute. In momentul in care va fi capabil sa se ridice singur in picioare si sa paseasca va fi pregatit.