Am întrebat pe cineva venit azi de la Bruxelles cum vede un cetățean belgian, format la școala libertăților individuale democratice, atmosfera de război din capitala țării, provocată de starea de urgență: școli închise, manifestări publice interzise, metrou care nu merge, militari umblînd pe străzi cu puști mitraliere în mîini.

Era o întrebare retorică.

Așa cum cititorii acestui blog vor fi observat, sunt uluit de rapiditatea cu care cetățenii occidentali au acceptat, fără să crîcnească, limitarea de către guvernele lor a libertăților democratice în lupta împotriva terorismului.

Franța, țara Drepturilor omului, are stare de urgență, votată de Parlament pînă în februarie 2016. Stare de urgență înseamnă însă limitarea unor drepturi ale omului. Francois Hollande a lăsat baltă șomajul, criza economică, deficitul bugetar și umblă prin lume pentru a alcătui o Coaliție care să lichideze Statul islamic. A fost la Washington, va merge la Moscova.

Răspunsul celui de la Bruxelles a fost cam așa. Foarte bine fac autoritățile, trebuie să-i căutăm pe teroriști și în gaură de șarpe! Ce importanță are dreptul de a circula liber, de a manifesta, chiar de a merge la școală, față de dreptul de a nu fi împușcat pe o terasă, la care ai ieșit seara, după program?

Am evocat această discuție nu pentru a dezvălui că m-am întîlnit cu un belgian, ci pentru a schița atmosfera din Occident de după Atentatele de la Paris. O atmosferă întărită de alte atentate ulterioare: cel din Mali, cel din Tunisia. Pe acest fond de spaimă colectivă, dar și de ură față de Statul Islamic, a picat știrea că Turcia a doborît un avion rusesc dintre cele prezentate de Moscova ca trimise să-i lichideze pe teroriștii Statului Islamic. N-are importanță că în zona respectivă acționau rebeli anti-Assad sprijiniți de Turcia și nu teroriști.  Cetățeanul euroepean, speriat de bombele teroriste, nu sesizează nuanțele.

Turcia a motivat  doborîrea prin faptul că avionul încălcase spațiul aerian al țării. Să ne așezăm în postura unui cetățean occidental care trăiește în aceste zile în atmosfera anti-ISIS cultivată de oficialități, de presă, de starea de război de pe străzi, de controalele la frontiere, de alarmele false, de sunetul împușcăturilor din timpul descinderilor. Acest cetățean, care a accepta bucuros ca viața sa normală să fie dată cu fundu-n sus de lupta împotriva teroriștilor, află că un avion rusesc angajat în Războiul cu fiara teroristă a fost doborît de Turcia pe motiv c-a încălcat spațiul aerian. El, cetățeanul occidental, care acceptă încălcarea drepturilor sale elementare numai și numai ca să scape de teroriști, se întreabă:

Turcii ăștia sunt idioți sau se fac? Cum adică, un avion care lupta împotriva teroriștilor a fost doborît, pentru că a intrat spațiul aerian al Turciei? Pentru atîta lucru, turcaleții s-au simțit ofensați în fesul lor și au doborît un avion care lupta cu teroriștii? Și deodată cetățeanul occidental își amintește că turcii sunt și ei musulmani, ca și teroriștii, că îi măcelăresc pe kurzi, că le pun femei să umble îmbrobodite, că au trimis peste Europa valurile de refugiați.

După doborîrea avionului rusesc fătucele și guguștiucii de la televiziunile de știri de la noi au căzut în obișnuita isterie. Începe Războiul! Se activează articolul 5 al Tratatului! Omenirea în pragul Apocalipsei! Pe ce se bazează astfel de isterii? Pe un raționament care ne spune încă o dată cît de tare a prins în România propaganda tembelă despre Vladimir Putin – un dement cînd președintele rus e liderul unei țări care a dat mari maeștri la șah.

Potrivit acestui raționament, rănit în orgoliul său dictatorial, Vladimir Putin va răspunde atacînd Turcia, ceea ce va duce la intervenția NATO. Cum să declanșeze Rusia un atac împotriva Turciei după prăbușirea avionului cînd ea, Rusia, tocmai asta a urmărit: Ca grandomanul Edrdogan să nu se stăpînească și doboare avionul rusesc! Ba chiar putem presupune că știind grandomania lui Erdogan, Vladimir Putin a pus avioanele rusești să mai treacă din cînd în cînd dincolo de graniță, în Turcia.

Așa cum am mai scris, atentatele de la Paris au servit atît de bine interesele Moscovei încît o clipă ai crede că le-au pus la cale Serviciile secrete rusești. Peste noapte Vladimir Putin, luptătorul fără cruțare împotriva Statului islamic, cel care nu face luptă, ci lovește în stil rusesc – fără complicații intelectuale, adică – în Statul islamic, a devenit în fața occidentalilor un Stalin al anului 2015, pornit să salveze Europa de fiara teroristă.

Ei bine, Rusia, Măreața Rusie dă, asemenea URSS, jertfe de sînge în lupta pentru apărarea Europei creștine. Ca, de exemplu, în cazul avionului rusesc doborît de Turcia sub motivul c-a încălcat spațiul său aerian. Cum să atace Rusia Turcia? Turcia musulmană, ca și teroriștii, s-a atacat singură, doborînd avionul Rusiei creștine, ca și victimele terorismului. Iar Rusiei nu-i rămîne altceva de făcut decît să se prezinte din nou în ochii europenilor drept Puterea lovită de sprijinitorii din umbră ai Statului islamic: America și, aliatul acesteia, Turcia. Grandomanul Erdogan a căzut în capcana întinsă de Vladimir Putin.

Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro.