Disponibilizări la Electroputere

Disponibilizări la Electroputere

500 de salariaţi ai uzinei Electroputere Craiova îşi vor pierde locul de muncă, începând cu luna iunie. Decizia a fost luată de acţionarii fabricii, care au aprobat noul plan de restructurare.

Potrivit liderilor de sindicat ai salariaţilor, conducerea fabricii a propus, în urmă cu trei luni, ca o mie de oameni să plece acasă, însă, după lungi negocieri, numărul angajaţilor daţi afără a fost stabilit la jumătate.

„Am convenit că pot pleca până la 500 de salariaţi cu cinci, şapte şi nouă salarii compensatorii. Plata salariilor compensatorii se va face fie la început, în cazul în care sunt bani disponibili, fie lunar”, a spus Aurel Bojenoiu, lider de sindicat.

Acesta susţine că nu s-a stabilit nici de la ce divizii şi fabrici ale uzinei vor fi angajaţii care vor fi disponibilizaţi, acest lucru urmând să se decidă în urma unei evaluări. După aceste disponibilizari, în fabrica din Craiova vor mai rămâne 2.000 de salariaţi, care vor asigura activitatea în halele de producţie.

Ne puteți urmări și pe Google News