DISPERARE: Mai poate Putin să SALVEZE Rubla?

DISPERARE: Mai poate Putin să SALVEZE Rubla?

Orice bancher știe cât de importantă este încrederea. Într-o lume a biletelor de bancă acoperite de nimic altceva decât de alte bilete de bancă, clienții trebuie să aibă încredere că banii își vor menține valoarea, pentru a-i păstra.

Tocmai această încredere este pusă la grea încercare în Rusia, unde rubla s-a prăbușit cu 23% în ultimele trei luni în fața dolarului. O asemenea cădere aduce inevitabil inflație sub forma unor importuri mai scumpe, în condițiile în care bunurile de consum s-a scumpit deja cu 8% în ultimul an.

Totuși, în ultimele luni au apărut semnele a ceva și mai înfricoșător. Confruntată cu o cerere de dolari, băncile rusești au ridicat dobânzile pe care le plătesc pentru depozitele în dolari, pentru a încerca să le atragă. Cererea de cutii de valori este în creștere, ceea ce demonstrează că clienții tezaurizează monedă străină.

Șefa Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiulina, se luptă să stopeze această tendință. Mai întâi, pe 5 noiembrie, ea a ridicat rata dobânzii de referință la 9,5%. Aceasta înseamnă că conturile în ruble aduc un câștig mai mare decât cele în dolari, ceea ce face moneda rusă mai atractivă. Apoi a încercat să descurajeze pariurile împotriva rublei prin intervenții mai mari pe piață. În sfârșit, a obstrucționat accesul băncilor comerciale la rublă, pentru a limita posibilitățile acestora de a specula împotriva monedei ruse, scrie Business Insider.

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă prăbușirea rublei are cauze adânci și nici una nu poate fi eliminată prin asemenea măsuri. Prima este petrolul. În prima jumătate a anului 2014, Rusia a câștigat din exporturi 255 de miliarde de dolari, din care 68% o reprezentau vânzările de petrol și gaze naturale. În această perioadă, prețul petrolului a fost în medie de 109 dolari  pe baril; astăzi, el se apropie de 80 de dolari. O asemenea ieftinire va provoca deci de 40 de miliarde de dolari, o lovitură grea pentru Rusia.

În toate economiile, deprecierile masive duc la o creștere a cererii pentru produsele autohtone; în timp ce produsele de import devin mai scumpe, clienții se orientează spre produsele mai ieftine de pe piața locală. Dar în Rusia de azi este dificilă această schimbare de macaz. Trecerea de la subvențiile sovietice la o agricultură de piață nu a fost deloc lină: producțiile de porc, vită și pui din Rusia și Ucraina au scăzut de la 13 milioane de tone în 1991, la numai 5 milioane în 2001.

Deși s-au înregistrat oarecari îmbunătățiri (mai ales la producția de grâu), fermele din Rusia continuă să manifeste o serioasă lipsă de eficiență. Rezultatul este că importurile la multe produse de bază - lapte, ouă, carne - nu își găsesc substitut pe piața internă. Așa că angrosiștii care importă aceste produse au nevoie de dolari și pun presiune asupra rublei.

Mai sunt și alte motive pentru clienți de a vinde ruble și a cumpăra dolari. Datoria externă a Rusiei, pe care trebuie să o plătească în 2015 este de peste 120 de miliarde de dolari. Doar o treime îi revine băncii centrale, în vreme ce două treimi sunt datorate de alte firme. Doar o parte a acestora (în special giganții energetici) au venituri în dolari.

Dar majoritatea datornicilor nu au acest noroc. Sancțiunile internaționale împiedică companiile rusești să facă împrumuturi de pe piața externă, pentru a-și refinanța datoriile în dolari, și aceasta nu face decât să crească și mai mult cererea de dolari.

Dependența de piețele și valutele occidentale îi dă mari bătăi de cap lui Vladimir Putin. Pe 10 noiembrie, el a semnat un acord uriaș cu omologul să chinez, Xi Jinping, pentru exporturi de gaze din Siberia spre China printr-o serie de noi conducte. Contractul va duce la o cerere uriașă, iar China ar putea înlocui Europa ca principală piață de export. În plus, plata în yuani în loc de dolari este menită să reducă cererea de monedă americană.

Dar construirea noilor conducte va dura câțiva ani, iar finanțarea proiectului trebuie asigurată. Între timp, Rusia va trebui să se descurce ani de zile cu prețuri mici lapetrol și gaze naturale.

Pe 12 noiembrie, un set de prognoze al Energy Information Administration, o agenție guvernamentală americană, a prezis că prețul mediu al petrolului pentru 2015 va fi de circa 83 de dolari pe baril. În cazul cel mai optimist, al unui preț de 90 de dolari /baril, șefa Băncii Centrale a Rusiei a anunțat o creștere economică zero și o inflație de 8%.

Hotărât lucru, Rubla nu se simte deloc bine!