Directorul Grupului Renault, despre o eventuală plecare din România: "Există oricând posibilitatea să mutăm situri către Maroc"
- Dan Istratie
- 2 octombrie 2012, 12:38
Cu toate că francezii de la Renault susţin că în România au parte de condiţii foarte bune, pentru a rămâne competitive la nivel mondial ei ar fi dispuşi să-şi mute activitatea către anumite ţări din Africa.
Producţia de automobile din România a celor de la Renault ar putea fi afectată de costurile în creştere. Pentru a elimina aceste costuri, şefii francezilor ar putea lua decizia de a-şi muta activitatea către ţări din Africa. Aceste zvonuri circulă de mai multă vreme, dar este pentru prima oară când ele sunt confirmate şi de un oficial. "Întâi trebuie să spun că lumea este într-o continuă schimbare, într-o continuă evoluţie. De aceea, pentru fiecare dintre noi apar noi provocări. România, ca ţară, nu face excepţie. Situaţia induÂstrială din România este una de care suntem foarte mândri. Avem parte de calitate atât pe partea de inginerie, cât şi de fabricaţie. Însă, trebuie să ştiţi că lucrurile nu se opresc aici. Există oricând posibilitatea să mutăm situri fie către Maroc, fie către alte ţări din Africa, să mutăm partea de industrial, cât şi de inginerie şi design. De ce? Pentru că nu ne putem complace, nu putem să ajungem la un nivel de complezenţă. Nu trebuie să vedem niciodată situaţia ca fiind una statică, pentru că astfel înţelegem situaţia economică ca fiind una statică şi ajungem într-o mare eroare", a declarat pentru Ziarul Financiar, Carol Tavares, directorul operational al Grupului Renault şi al doilea om în ierarhia grupului francez. El a mai subliniat faptul că "Europa tocmai trece prin aşa ceva. De ce? Pentru că pe termen scurt şi-a pierdut competitivitatea, iar pe termen lung apar probleme. Având în vedere că lumea se schimbă şi că România nu face excepÂţie, România trebuie să aibă grijă să-şi păstreze competitivitatea".