Prin victoria obţinută aseară, la Constanţa, „roş-albii” s-au apropiat de titlu, iar „marinarii” s-au afundat fără speranţă în zona retrogradării.
- Dinamo a făcut show ieri, la Constanţa, câştigând cu 4-1 în faţa Farului în primul meci din etapa a 27-a a Ligii I la fotbal. „Câinii” se menţin astfel pe primul loc în clasament şi defilează spre titlu.
- În partea a doua a jocului, gazdele au fost de nerecunoscut. Deşi au obţinut cele trei puncte, cei de la Dinamo nu sunt prea fericiţi. După ce Bogdan Lobonţ s-a accidentat şi va sta pe tuşă şase luni (el va fi operat luni), ieri s-a lovit şi Emilian Dolha! Ghinion, goalkeeperul liderului s-a rupt tocmai în minutele de prelungiri ale partidei, la un contact cu Alibec, acuzând dureri la pulpa piciorului drept. „L-am încurajat cu toţii. Sper să nu fie ceva grav. Sunt convins că Ema îşi va reveni repede”, a spus Dănciulescu după meci, autor al unui gol şi al unei pase de gol.
- În nevoia de a acumula cât mai multe puncte în clasament pentru a ieşi din zona retrogradării, Farul a început foarte bine partida cu liderul Ligii I. Constănţenii ar fi putut înscrie chiar din primele minute, dar centrarea lui Gerlem n-a fost fructificată de niciun coechipier, în ciuda faptului că Torje şi Blay au fost total depăşiţi de situaţie. Apoi, acelaşi Gerlem l-a întins serios pe Emilian Dolha, în minutul 23, care a scos in extremis o minge ce se ducea spre vinclu. Până la urmă, constănţenii au deschis scorul graţie unui autogol semnat de Bruno Simao, fundaşul dreapta dinamovist deviind în propria poartă centrarea lui Voiculeţ.
- Răniţi în orgoliu, „câinii” şi-au arătat colţii pe final de repriză, marcând două goluri în două minute, prin Adrian Cristea (39) şi Ionel Dănciulescu (41). Simao, care a fost extrem de nesigur pe el în prima repriză, era să gafeze din nou şi să ajungă la al doilea autogol, dar Dolha a ieşit inspirat şi şi-a salvat echipa de la un alt gol penibil.
Resemnaţi cu liga a doua
- Echipa lui Ion Marin s-a „tăiat” total în repriza a doua, acuzând şocul celor două goluri încasate. Constănţenii n-au mai reuşit să joace atât de bine ca la început. Dimpotrivă, au cedat la mijlocul terenului, fapt care le-a permis dinamoviştilor să-şi majoreze diferenţa pe tabelă. Deschis excelent de Dănciulescu, Torje a marcat pentru 3-1 printrun lob superb.
- Chiar dacă gazdele au trecut de două ori pe lângă gol, cei care au punctat au fost tot dinamoviştii. De-abia intrat în teren (min. 79), Claudiu Niculescu a dus scorul la 4-1 cu un şut excelent de la marginea careului, înfundând definitiv corabia lui Ion Marin.
Iancu îi ameninţă pe „câini”
- După ce Comisia de Disciplină a FRF a decis ca meciul Dinamo - Timişoara, din semifinalele Cupei României, să se joace fără spectatori, în urma scandărilor rasiste ale suporterilor „câinilor” în disputa cu Rapid, Marian Iancu a răbufnit: „Este anormal ceea ce se întâmplă. Noi pentru ce jucăm în Cupa României, nu pentru spectacol? Dinamo trebuie să suporte această sancţiune, nu noi. Nu voi mai băga echipa în teren, dacă nu se schimbă decizia. E o bătaie de joc”.
- Nici rapidiştii n-au stat pe loc. Oficialii giuleşteni au cerut ieri, înaintea partidei de pe litoral, suspendarea arbitrilor şi a observatorului de la Farul - Dinamo, fiind intrigaţi că oaspeţilor li s-a permis să evolueze în tricouri albroşii şi şorturi roşii, deşi Farul avea echipament alb complet.
- După victoria categorică de la Constanţa, Dinamo pare să se fi desprins în clasament faţă de urmăritoarele sale, Urziceni, FC Timişoara şi CFR Cluj. În plus, înaintea meciului CS Otopeni - Steaua, „roş-albii” au ajuns la 13 puncte faţă de eternii lor rivali!
- Dacă FC Argeş nu va fi retrogradată la masa verde, probabil că Farul le va însoţi în liga secundă pe Gaz Metan, CS Otopeni şi Gloria Buzău.
LIGA I
FARUL - DINAMO .................... 1-4 Marcatori: Simao (25 - autogol) / Ad. Cristea (39), Dănciulescu (41), Torje (53), Cl. Niculescu (80)
FARUL: Curcă 4 - Măţel 4, Pahor 4, Fl. Pătraşcu 4, Vukomanovici 4 - Pantelie 4 (59, Băcilă 4), Cl. Voiculeţ 5 (67, Alibec 4), Teekloh 5, Rusmir 5 – Gerlem 5 (82, C. Matei), C. Fernandez 4. Antrenor: Ion Marin
DINAMO: Dolha 7 - Blay 6, L. Goian 5, Moţi 5, Simao 4 - Torje 6 (67, Zicu 5), Malick 5 (79, Cl. Niculescu), Boştină 6, Ad. Cristea 7 - Dănciulescu 8, M. Niculae 5 (82, Miranda). Antrenor: Mircea Rednic
Stadion: „Farul” – Constanţa; Spectatori: 5.000; Arbitri: G. Ionescu 7 - Dr. Iliescu 7, D. Demetrescu 7