Asociat mai mult cu clădirile înalte şi încărcate de istorie, cu monumentele religioase, cu templele sau monumentele greceşti, patrimoniul UNESCO pare să fie dispus să facă o excepţie şi să primească, pe mult râvnita sa listă, o dietă.
Deosebit de populară şi considerată de italieni drept "patrimoniu naţional intangibil", dieta mediteraneană se află pe lista de aşteptare pentru a intra în patrimoniul UNESCO, în noul val care urmează să fie votat în luna noiembrie. Dacă va fi aprobată, ea va completa lungul şir al monumentelor şi minunilor naturale, al tradiţiilor orale, artistice şi a ritualurilor protejate de UNESCO.
Dieta mediteraneană este bogată în vegetale, fructe, cereale, legume, pâine cu grăunţe, nuci, ulei de măsline şi peşte. Include produse lactate, ouă şi chiar carne albă şi roşie, în cantităţi moderate.
Pe lista de aşteptare a UNESCO se mai află pastele cu vin şi alte 178 de experienţe culturale, printre care tangoul, cântecul pigmeilor Aka din Africa Centrală şi manufactura de dantelă specific croată.
“Este un succes extraordinar pentru ţara noastră, pentru cultura şi tradiţia noastră gastronomică”, a afirmat Giancarlo Galan, ministrul italian al Agriculturii, citat în ediţia electronică a publicaţiei "The Guardian".
Pe de altă parte, reprezentantul sindicatului fermierilor Coldiretti, Ronaldo Manfredini, consideră că este “puţin ciudat ca o dietă să fie inclusă pe această listă” şi aprobarea ei în patrimoniul UNESCO ar fi, cu siguranţă, o premieră, pe deplin justificată, de altfel.
- “Nu numai că are valoare culturală, dar are capacitatea de a oferi un mod de viaţă sănătos”, este de părere Manfredini.
Decizia, în noiembrie
Fără a avea intenţia de a înfrâna entuziasmul italienilor, Sue Williams, reprezentant al UNESCO a avertizat că, până în noiembrie, nu va fi luată nicio decizie în acest sens. “Comisia este liberă să se răzgândească şi încă nu există vreo certitudine că va fi aprobată această solicitare”, a spus Williams.
Galan a subliniat că propunerea a fost înaintată în urmă cu patru ani de Italia, Grecia, Spania şi Maroc, însă a fost respinsă. Cele patru ţări au revenit cu cererea, punctând că dieta mediteraneană are o mare încărcătură culturală.
În cazul în care UNESCO va da dovadă de maleabilitate şi va aproba propunerea Italiei, dieta mediteraneană se va alătura teatrului de păpuşi Sicilian şi cântecelor pastorale din Sardinia, aflate deja în patrimoniul UNESCO.
Specifică ţărilor din zona Mediteranei, dieta a devenit deosebit de populară la finalul secolului XX, când a fost promovată, în ţările vorbitoare de limbă engleză, de scriitoarea Elizabeth David.
“În zilele noastre, să protejezi o farfurie cu tortellini nu este cu nimic mai prejos ca a-i opri pe oameni să-şi scrijelească iniţialele pe Marele Zid Chinezesc”, este de părere reprezentanta UNESCO, Sue Williams. Printre activităţile recent finanţate de UNESCO se află revitalizarea transmiterii între generaţii a limbii tradiţionale din Georgia şi menţinerea siguranţei jocurilor de societate din Somalia.