În urma deciziei Curţii de Apel de a accepta candidatura lui Sorin Oprescu la alegerile pentru Primăria Capitalei, Cristian Diaconescu nu mai vede rostul participării sale la scrutinul din vară. „Este o decizie foarte bună pentru Sorin Oprescu. Prin această decizie, se pare că sistemul ticăloşit din România a fost învins. Eu voi convoca Biroul Permanent al PSD să vedem dacă are rost să mai participăm sau nu la alegeri", a declarat candidatul PSD la Primăria Bucureştiului, invitat la emisiunea Ştirea Zilei.
"Trebuie văzut de ce instituţiile statului au dat o hotărâre într-un fel şi apoi s-a schimbat la 180 de grade. Dacă explicaţia oferită nu este coerentă, înseamnă că deciziile sunt viciate şi acest lucru se poate întâmpla şi la alegeri. Sistemul ticăloşit dictează unde şi până unde se întinde democraţia din România, iar eu la astfel de lucruri nu vreau să fiu părtaş”, a mai declarat Diaconescu la Antena 3.
Această declaraţie l-a făcut pe Miron Mitrea, coordonatorul campaniei electorale a PSD, să zâmbească. El a declarat că numirea lui Cristian Diaconescu în cursa pentru Primărie nu are nicio legătură cu participarea lui Sorin Oprescu la alegeri. Acesta a adăugat că decizia luată de Curtea de Apel nu poate fi comentată din punct de vedere juridic. Dar „din punct de vedere politic este foarte bine că Sorin Oprescu poate candida”, a spus el, într-o intervenţie telefonică.
Prezent de asemenea în studioul emisiunii Ştirea Zilei, candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, Ludovic Orban, a declarat că decizia Curţii de Apel este „un semnal bun pentru democraţie”. „De acum va începe campania electorală şi mă bucur că Oprescu va candida. Acum pot demonstra că sunt mai bun decât el, pentru că altfel s-ar fi spus că el a fost blocat să participe la alegeri”, a spus Orban.
În schimb, preşedintele PDL, Emil Boc, a rămas impasibil. El consideră că, oricum, Vasile Blaga şi PDL vor câştiga Primăria Capitalei. „Am respectat întotdeauna deciziile instanţei. Aceste decizii se respectă fără comentarii indiferent despre cine este vorba. Victoria lui Blaga va fi cu atât mai preţioasă cu cât niciun candidat nu a fost stopat pentru a candida la Primăria Bucureşti”, a declarat Boc.
Citiţi şi: Sorin Oprescu, reanimat la Curtea de Apel